Mark Wotte trage de Iliev şi Dilevski

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la ora meciului cu Inter Curtea de Argeş, programat sâmbătă, de la ora 15.00, antrenorul Universităţii Craiova, Mark Wotte, speră să-i aibă la dispoziţie pe cei doi jucători accidentaţi, Spase Dilevski şi Valentin Iliev.

„Avem nevoie de victorie în următoarele două etape. Sper să-i pot folosi şi pe cei doi accidentaţi“, a spus Wotte, care până acum este sigur doar de revenirea între buturi a lui Silviu Lung.

Dilevski are şanse mari să joace sâmbătă, însă la Iliev se fac încă eforturi pentru recuperarea sa, ambii fiind piese de bază în angrenajul echipei. „Dacă luăm patru puncte cu Internaţional şi Ceahlăul suntem salvaţi“, spunea şi Eugen Trică, noul delegat al echipei.

Acesta a reuşit să-l convingă pe Valentin Iliev să rămână la Craiova şi sezonul viitor, bulgarul având contract până în vară. Adus în iarnă la echipă, Iliev a devenit liderul defensivei oltene, el reuşind şi două goluri în tricoul alb-albastru. 

La meciul cu Internaţional va lipsi Ştefan Bărboianu, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite