Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Craiova: Lung se gândeşte întâi la Universitatea şi apoi la tineret. Wotte îl vede la naţionala mare

15 martie 2010, 14:52 |  Autor: Marian Apipie | 

Cuvinte cheie: craiova, universitatea, lung junior, wotte, nationala, Romania,

Silviu Lung junior (stânga) şi Mark Wotte

Silviu Lung junior (stânga) şi Mark Wotte

 

Portarul titular al Ştiinţei şi al naţionalei de tineret, Silviu Lung junior, pune pe primul plan în acest moment echipa de club.

Lung a afirmat astăzi că Universitatea Craiova trebuie să câştige cât mai multe meciuri pentru a urca în clasament, iar o victorie miercuri la Bistriţa este absolut necesară.

Pe Aceeaşi Temă

Este un an important pentru noi la tineret, vrem să ne calificăm la turneul final, dar acum jucăm pentru Universitatea şi trebuie să urcăm în clasament. Suntem ceva mai liniştiţi după prima victorie, dar la fel de concentraţi şi determinaţi pentru a obţine un rezultat bun la Bistriţa, echipă care a luat zece puncte în patru etape. Sunt bucuros că nu am primit gol de două etape, dar toată echipa contribuie la acest lucru. Obiectivul meu şi al echipei este să câştigăm cât mai multe meciuri“, a spus Silviu Lung junior.

Antrenorul Mark Wotte l-a felicitat pe Lung junior pentru evoluţiile sale şi a pus ultimele rezultate şi pe seama sa. „El este bagheta mea norocoasă. Silviu este un portar foarte bun, iar când cineva din apărare nu este atent o secundă, el este cel care intervine. Este mereu concentrat şi atent şi astea sunt calităţile cele mai importante ale unui portar“, a precizat tehnicianul Ştiinţei, care îl vede pe Lung la naţional mare în viitorul apropiat.

Trebuie să aibă o şansă şi la naţionala mare. Dar nu este responsabilitatea mea naţionala României, nu eu iau deciziile. Însă sunt foarte mulţumit de Silviu, de la un meci la altul devine tot mai bun şi câştigă la capitolul experienţă. Se vede că a moştenit talentul şi din familie“, a spus Wotte.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Igor Cașu

    La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole