Craiova: Emil Săndoi mizează pe tinerii de la Ştiinţa: „Sunt dornici de afirmare!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul naţionalei de tineret a României, Emil Săndoi, este de părere că Universitatea Craiova, cu lotul actual, nu se poate gândi la retrogradare, iar faptul că se pune accentul pe tineri în retur nu este o „situaţie alarmantă“.

Săndoi crede că jucătorii tineri au căpătat deja experienţă în urma meciurilor din campionat, dar şi din cele de la naţionalele de juniori şi tineret.  

Chiar dacă s-a renunţat la unii jucători, Universitatea are un lot competitiv. La începutul campionatului mulţi vedeau Universitatea Craiova cu şanse mari să obţină o calificare în Cupele Europene, dar şi cu şanse pentru titlu şi nu este normal ca acum să se gândească la retrogradare, asta pentru că au avut un tur de campionat nu tocmai reuşit. Campionatul încă nu s-a terminat. Nu va fi uşor pentru ei, îi aşteaptă un retur foarte greu şi din cauza locului din campionat pe care îl ocupă, dar nimic nu este uşor, mai ales în sport“, a spus selecţionerul, pentru editie.ro.

Nu cred că este o situaţie alarmantă faptul că se va pune accentul pe tineri, deoarece şi tinerii au căpătat experienţă. Joacă de aproape doi ani şi jumătate şi în campionat, la juniori şi au şi experienţă internaţională, pentru că mulţi dintre ei au jucat la echipa de tineret a României“, a adăugat Emil Săndoi.

Antrenorul naţionalei de tineret a vorbit şi despre noul tehnician al Ştiinţei, Mark Wotte (foto): „Este alegerea conducătorilor de club. Wotte este un antrenor bun, cu un CV impresionant, care va aduce lucruri noi la echipă. Eu îi doresc să obţină cât mai multe rezultate bune cu Universitatea. Şi eu lucrez de aproximativ trei ani cu tineri şi am ajuns la concluzia că poate fi un avantaj să lucrezi cu ei. Sunt mai atenţi, dornici să experimenteze tot ce le arăţi, dar şi de afirmare“.

„Pe mine nu poate decât să mă bucure decizia conducătorilor Universităţii Craiova de a apela la jucători tineri pentru acest retur de campionat. Plecarea din această iarnă a unor jucători cu experienţă de la Universitatea le-a mărit şansele tinerilor din curtea grupării alb-albastre de a juca“, a mai spus Emil Săndoi.

Mark Wotte
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite