Dorel Stoica este apreciat de saudiţi, dar duce dorul Universităţii Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Stoica a părăsit Ştiinţa după patru sezoane şi jumătate
Dorel Stoica a părăsit Ştiinţa după patru sezoane şi jumătate

Fostul căpitan al Universităţii Craiova a devenit deja jucător de bază la Al Ettifaq, în Arabia Saudită, acolo unde este coleg cu Cristi Dănălache şi e pregătit de Ion Marin şi Gică Mihali.

Dorel Stoica a fost titular în toate cele trei partide disputate de echipa sa în campionat şi spune că deja s-a adaptat la stilul din ţările arabe. „Este foarte bine aici, am jucat trei meciuri, toate ca mijlocaş, avem rezultate bune. Am jucat titular în fiecare meci, şi eu şi Dănălache. El a făcut senzaţie deja, a şi dat trei goluri. În timpul liber merg la mall, mă plimb. Sunt locuri de vizitat, dar nu prea am avut timp mult la dispoziţie, am avut meciuri din trei în trei zile“, a spus Stoica pentru prosport.

Jucătorul de 31 de ani susţine că abia aşteaptă să înceapă campionatul din România, pentru a urmări meciurile Ştiinţei. „Mi-e foarte dor de Craiova şi de băieţi. Abia aştept să mă uit la meciuri. Campionatul se termină în luna mai în Arabia şi sper să mai ajung şi la câteva meciuri la Craiova. Dacă nu erau problemele financiare nu aş fi plecat niciodată de la Craiova! Nu aş fi vrut să plec, dar asta e viaţa. E criză financiară, iar eu am o vârstă, trebuie să-mi asigur un trai decent mie şi familiei. Poate în viitor revin şi mai apuc să joc şi eu câte 10-15 minute pentru Universitatea“, a adăugat Dorel, care a ţinut să-i ureze succes noului antrenor al Ştiinţei, Mark Wotte.

Dorel Stoica joacă meci de meci aici şi, deşi este de puţin timp la echipă, e foarte apreciat de conducători şi de suporteri. Nu am greşit că l-am adus“, a spus antrenorul Ion Marin, pentru „Adevărul“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite