Craiova: Abel Balbo ar putea fi noul antrenor al Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul argentinian, care a jucat la AS Roma şi a fost coleg cu Gabriel Batistuta în naţionala Argentinei, negociază, în aceste zile, cu Adrian Mititelu preluarea Universtăţii Craiova.

Abel Balbo şi Adrian Mititelu se află în tratative de aproximativ zece zile, conform gsp.ro, şi, în principiu, argentinianul şi-ar fi dat acordul pentru a fi antrenorul Ştiinţei.

Balbo a sosit deja în România, aterizând aseară pe aeroportul „Henri Coandă“, din Bucureşti, iar astăzi la prânz va ajunge în Bănie, pentru a semna contractul cu Mititelu.

Ca tehnician, Abel Balbo are un palmares destul de modest, evidenţiindu-se însă ca jucător.

Balbo are o singură experienţă ca antrenor, care a durat doar patru etape! În 2009 a lucrat în Serie B, la Treviso, dar a plecat după numai patru meciuri în care echipa sa a adunat un singur punct.

Ca jucător, Abel Balbo a jucat la River Plate, a făcut carieră în Serie A, la Udinese, Roma, Parma şi Fiorentina, iar în „naţionala“ Argentinei are 37 de meciuri şi 11 goluri. A jucat împotriva României la CM 1994, marcând al doilea gol al argentinienilor în victoria istorică a tricolorilor din optimi, scor 3-2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite