Crăciunescu, ca şi demis!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Crăciunescu va fi doar analist TV din sezonul următor
Ion Crăciunescu va fi doar analist TV din sezonul următor

Soarta şefului Comisiei Centrale a Arbitrilor este deja pecetluită, după ce 27 de Asociaţii Judeţene de Fotbal şi 10 cluburi din Liga I i-au cerut plecarea .

2 iulie este data până la care Ion Crăciunescu va mai rămâne în fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor. Nu mai puţin de 27 de Asociaţii Judeţene de Fotbal au trimis în scris adrese către Federaţia Română de Fotbal prin care cer demiterea fostului arbitru internaţional, iar 10 cluburi din Liga I s-au alăturat şi ele acestui demers, la iniţiativa lui Florian Walter.

Omul de afaceri a trimis un chestionar către toate grupările din primul eşalon, iar formaţii precum Steaua, Dinamo, Rapid, FC Vaslui sau Petrolul s-au declarat împotriva lui Ion Crăciunescu.  Actualului preşedinte al CCA i se reproşează lipsa de rezultate, dar şi lipsa de echilibru cu care a făcut delegările arbitrilor şi observatorilor.

Deaconu e un posibil succesor

Nici echipele din ligile inferioare nu-l mai susţin pe şeful CCA, aşa că Mircea Sandu a început deja să-i caute înlocuitor. Cele mai mari şanse pentru a conduce arbitrajul în sezonul următor le are Alexandru Deaconu.

„Există doar o singură soluţie. Un asemenea individ, corupt şi autor a mai multe jafuri, n-are ce să mai caute în fruntea arbitrajului. E un mincinos, nu ştie ce înseamnă prietenia, e lipsit de scrupule. Crăciunescu nu a lăsat nimic bun pe unde a fost, de ce ar lăsa la CCA? Deaconu ar fi o persoană indicată ca preşedinte. Dar eu cred că ar fi cazul să luăm exemplul ţărilor care au avut probleme în arbitraj şi să aducem un şef străin", a tunat Adrian Porumboiu.

A păţit-o şi în 2005

Nu este prima oară când Ion Crăciunescu va părăsi Comisia Centrală a Arbitrilor pe uşa din dos. De data asta o va face însă după numai nouă luni de mandat, în timp ce în 2005 a fost îndepărtat după doi ani şi patru luni.

Crăciunescu a fost acuzat pe atunci de Mircea Sandu că-i face campanie electorală lui Gică Popescu, adversarul său la şefia FRF, iar demiterea vâlceanului a fost votată tot în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv.

"Comitetul Executiv din luna iulie va analiza modul în care şi-a desfăşurat activitatea Comisia Centrală a Arbitrilor.''
Mircea Sandu preşedinte FRF

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite