Crăciunescu: "Vrem să schimbăm lista FIFA, nu ne venea să credem ce am găsit acolo!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, a declarat că va solicita FIFA modificarea listei "fluieraşilor" care pot conduce meciuri internaţionale.

"Avem nişte probleme cu ierarhiile valorice, în special lista FIFA. Ne interesăm dacă se mai poate face ceva pe acest palier. De aceea am decis să facem un singur lot la primele două ligi. Probabil, că din anul competiţional următor vom începere iar cu trei divizii. Avem o problemă cu lista FIFA. Am privit-o şi nu ne venea să credem. Arbitrii au venit şi s-au plâns că au fost scoşi intenţionat de pe listă. Dacă FIFA ne va permite, cu siguranţă se va schimba lista, urmând să contactăm persoana de la FIFA care se ocupă de asta. Ni s-ar părea normal ca lista să poată fi modificată până la sfârşitul anului", a spus Crăciunescu.

Întrebat ce se va întâmpla cu fiul său, arbitrul Theodor Crăciunescu, în cazul în care va greşi, Crăciunescu a răspuns: "Nu v-am auzit întrebînd de ceilalţi arbitri care au fost ajutaţi să se ridice de către cei care la rîndul lor au fost purtaţi pe aripi. Teo nu va fi ajutat, e un arbitru ca oricare altul. Dacă arbitrează bine, va urca, dacă nu, la revedere. Nepotismul şi-a pus o amprentă importantă asupra arbitrajului românesc".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite