EXCLUSIV „Adevărul“. Costin Lazăr, mijlocaş PAOK Salonic: „Trebuia să plec mai de mult de la Rapid!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costin Lazăr (dreapta) are evoluţii apreciate la PAOK Salonic
Costin Lazăr (dreapta) are evoluţii apreciate la PAOK Salonic

Fostul căpitan al giuleştenilor, acum la PAOK Salonic, a scăpat de stresul Giuleştiului şi regretă  că a ajuns abia la 30 de ani în străinătate.

În România, Costin Lazăr a jucat doar la Sportul şi la Rapid până la 30 de ani, când s-a trezit alungat din Giuleşti după neînţelegeri cu fanii şi cu Dinu Gheorghe. Din acest sezon, el joacă la PAOK Salonic (locul 4 în Grecia), unde e antrenat de Laszlo Bölöni.

Costine, ai trei luni în Grecia. Cum te simţi acolo?

M-am acomodat la viaţa de aici şi n-am nicio problemă cu nimeni. Mă săturasem de stresul de la Rapid, deşi, recunosc, m-a durut când am fost nevoit să plec. Pur şi simplu n-am mai fost dorit în Giuleşti.

Ce ai găsit la Salonic?

La început, foarte multă căldură, şi la propriu, şi la figurat. Am făcut pregătirea de vară numai la 40 de grade Celsius şi credeam că înnebunesc. Oamenii de aici m-au ajutat să mă acomodez. A contat că e şi mister aici (n.r. - Bölöni), şi îmi e mult mai uşor.

Unde stai în Salonic?

În paradis. Glumesc, dar aşa mă simt. Am primit o vilă de la club, situată pe malul Mării Egee, chiar în Golful Thermaikos. E superb aici.

Cum îţi omori timpul?

Când n-am antrenament stau toată ziua la mare cu cei doi băieţi ai mei şi cu soţia. ­I-am luat pe toţi din România pentru că nu pot fără ei. Apoi, stau pe terasa casei şi mă uit la întrecerile de Iachting care se fac pe mare. E de-a dreptul relaxant. Acum mă gândesc că poate era bine dacă plecam mai devreme în străinătate.

La televizor vedem că sunt probleme sociale în Grecia. Cum e viaţa acolo?

Sincer, e foarte scumpă. Chiar şi eu am avut un şoc, şi nu câştig salariul minim pe economie. Sunt preţuri făcute ca pentru turişti. E politica lor, problema lor.

Cu grecii de rând ai intrat în contact până acum?

Destul de puţin. Am avut nevoie să introduc câteva utilităţi la vila pe care am primit-o şi am fost la regiile lor din oraş, dar n-am găsit pe nimeni. Apoi am observat că ei nu prea se omoară cu munca. Mă şi întrebam în primele zile când mergeam spre antrenament şi vedeam terasele pline: „Oare oamenii ăştia când mai merg şi la serviciu?". Acum sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate impuse de guvernul lor, dar la Salonic au făcut greve paşnice. Haosul cel mare a fost la Atena.

Ce maşină conduci în Grecia?

Mi-am adus de la Bucureşti maşina personală, un Volkswagen Touareg. Aşa a fost înţelegerea, că eu vin cu maşina, iar ei îmi dau casa. Oricum, n-avea rost să mă complic.

Te-ai obişnuit cu mâncarea lor?

Nuuuu, deloc! Câteva preparate sunt ok, dar cele tradiţionale, ale lor, te omoară. Tot felul de salate, de arome şi amestecături. Eu prefer să mănânc tot ce mâncam până acum, fie că merg la restaurant, fie că gătim acasă, în familie.

Rapidul îl mai urmăreşti de când ai plecat?

Da, bineînţeles. Mi-am cumpărat o antenă parabolică pentru a vedea meciurile din Liga I. Sper să câştige titlul, dar din câte văd, iar nu e linişte la echipă.

Cu fanii Rapidului ai cam avut probleme în ultima ta perioadă în Giuleşti. Ce relaţie ai cu fanaticii de la PAOK?

Foarte, foarte bună. Nu că mă laud, dar simt că oamenii chiar mă respectă şi mă apreciază aici. Şi mie mi-a ieşit jocul destul de bine. Necaracteristic mie, cu Shamrock Rovers, în Liga Europa, am şi marcat. Cum s-ar spune, deocamdată, totul e roz.

Cum stai cu greaca?

E grea limba. Ştiu şi eu stânga, dreapta, salut, dar când se apucă ăştia să vorbească pe lângă mine, n-am nicio treabă. Îi am însă pe mister şi pe Spadacio, cu care vorbesc româneşte. În rest, vorbesc de mă dor mâinile.

Ce faci, rămâi şi la naţională, în continuare?

Dacă nea' Piţi mă cheamă, cu cea mai mare bucurie. Ştiu că unii vorbesc de întinerire, de schimbare de generaţii, dar ce, eu la 30 de ani sunt bătrân? Mă simt extraordinar, mai ales de când sunt în Grecia şi vreau să ajut naţionala.

Cu PAOK, câştigi ceva anul acesta?

Facem tot posibilul, dar e foarte greu să le iei faţa lui Panathinaikos şi Olympiakos. Deocamdată suntem sus, în ceafa lor, dar campionatul e lung. Pentru noi contează mult să ne calificăm şi în primăvara europeană din grupa cu Rubin Kazan, Tottenham şi Shamrock, unde acum suntem pe locul doi.

5 sezoane a petrecut Lazăr la Rapid, timp în care a jucat 134 de meciuri.

30.000 de euro pe lună este salariul lui Costin Lazăr la PAOK Salonic, cu 10.000 mai mult decât câştiga în Giuleşti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite