Cornel Dinu: "Am simţit multă căldură din partea oamenilor"
0Cornel Dinu a vorbit despre reacţia oamenilor care l-au văzut după operaţia de by-pass coronarian şi a povestit cum a fost perioada de o lună şi jumătate petrecută în spital.
"Eu cred că s-a jucat şi puţin teatru cu mine, dar unul sufletesc, de comuniune umană. Este o tensiune a spitalului, dar nu am avut nici o secundă senzaţia că mă sperie operaţia. Am avut parte de o echipă de super-profesionişti, care sunt de o competenţă şi o atenţie deosebite.
Am stat o lună şi jumătate în spital şi am cunoscut mulţi oameni, a fost o experienţă fantastică. M-a impresionat reacţia tribunei, când oamenii m-au văzut la geam sau când am ieşit, am simţit multă căldură", a declarat Cornel Dinu pentru Realitatea TV.
Cornel Dinu a fost internat în 19 iulie în Clinica de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost adus cu ambulanţa. Medicii au stabilit că a suferit un infarct miocardic acut şi i-au montat un stent. În 12 august, Cornel Dinu a fost supus unei intervenţii de by-pass coronarian.