Copos negociază vânzarea lui Marcos Antonio

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul cotat la 2,5 milioane de euro are şanse mari să ajungă la finalista din acest an al Ligii Europa.

Presa din Portugalia dă ca aproape sigură mutarea fundaşului Marcos Antonio la una dintre finalistele Europa League, Sporting Braga. Cotidianul A Bola susţine faptul că preşedintele portughezilor, Antonio Salvador, l-a invitat pe George Copos la finala Europa League, care va avea loc miercuri la Dublin. Braga va rămîne fără nici un fundaş central la finalul sezonului şi oficialii lusitani l-au pus pe Marcos Antonio în capul listei de transferuri.

Cei de la Braga îl ştiu bine fundaşul brazilian care, în Portugalia, a mai trecut pe la FC Porto, Academica, Leiria, Gil Vicente sau Belenenses. Braga a urmărit cu atenţie şi evoluţiile fundaşului din Liga 1. Marcos Antonio a condus în Giuleşti cea mai bună defensivă din acest sezon. Lui Copos îi convine să-l cedeze pe brazilian pentru aproximativ 2 milioane de euro, mai ales că intenţionează să pună bazele unei colaborări cu Braga, care să implice schimburi de jucători.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite