Copos caută investitori pentru stadion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţatorul Rapidului, George Copos este de părere că stadionul din Giuleşti trebuie modernizat, iar pentru acesta ar trebui să găsească aproape 2 milioane de euro.

George Copos a vorbit la Gsp Tv, despre victoria Rapdiului de pe Ghencea dar şi despre partidele viitoare pe care le vor susţine alb-vişinii.
"Fotbalul şi Rapidul înseamnă multe multe emoţii. De fiecare dată după victorie mă simt mult mai bine, vin mai hotărît la muncă şi sînt convins că şi cei care iubesc Rapidul, sute de mii de oameni, au aceleaşi simţuri ca şi mine. E o zi mai frumoasă, mai ales după o victorie împotriva Stelei. Important este că Marian Rada a gîndit strategic foarte bine acest joc şi am luat cele trei puncte. Noi încercăm să fim modeşti, umili şi să ne luptăm pînă la capăt. Nu avem valizi niciunul dintre atacanţi. Va fi un meci foarte greu împotriva lui Tîrgu Mureş pentru că îl ştiu foarte bine pe Sabău.

Despre evacuarea suporterilor de pe Ghencea pot spune că numai Jandarmeria ştie mai bine ce s-a întâmplat acolo, am vrut să fiu lângă ei în tribună dar am decis să fiu solidar cu cei care nu au bilet şi să nu mă duc".

 Patronul echipei din Grant a dezvăluit că, în cazul în care se vor califica în Europa League, vor juca tot pe stadionul din Giuleşti si că nu ia pentru moment în discuţie varianta de a juca pe Naţional Arena.
"E nedrept să pierzi 11 puncte cu echipele care sunt aproape de retrogradare. Am pierdut alte puncte acasă cu Oţelul şi Steaua, să nu uitaţi că jucătorii Rapidului sunt de Liga Campionilor. Pe Giuleşti jucăm în Liga Europa. Locul nostru este în Giuleşti, nu ne dezrăcinăm. Aşa cum la Cluj se face un stadion extraordinar, sunt convins că şi Giuleştiul se va face odată, avem răbdare. Giuleştiul cu o investiţie de 1-2 milioane e perfect pentru ce ne dorim noi".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite