Copos: “Vreau să văd cât de rapidist e Lazăr!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Copos anunţă pe blogul personal, www.copos.ro, că i-a făcut o nouă ofertă lui Costin Lazăr. Totodată, patronul susţine că azi se va decide dacă Ioniţă va veni sau nu la Rapid.

1. Rapid şi-a achitat datoriile către FC Braşov
Ca atare, riscul de a nu fi programaţi în campionat nu mai există. Am achitat ultima tranşă de bani - 400.000 euro - în contul transferurilor lui Mihai Roman şi Sabrin Sburlea de la FC Braşov la Rapid. Suma de 80.000 de euro trebuie să ne fie returnată, întrucât FC Braşov mai are de achitat restanţe salariale către Rui Duarte şi Ezequias.

2. Obiectivul nostru: câştigarea campionatului
Avem o echipă bună. Avem un antrenor bun. Avem condiţii de pregătire bune. Avem la echipă o atmosferă bună şi motivantă. Avem tot ceea ce ne trebuie ca să ne impunem. La finalul campionatului care se reia în curând se va vedea dacă suntem sau nu nişte performeri, respectiv dacă ne merităm veniturile.

3. Ioniţă
Facem mari eforturi pentru a-l avea alături de noi. Azi este ultima zi în care mai poate acţiona. Decizia finală aparţine, în orice caz, antrenorului Marius Şumudică.

4. Bozovici
Un mare jucător. Un om de caracter. Un om de echipă. O valoare, ca sportiv şi ca om. Suntem un club privilegiat pentru faptul că avem ocazia de a colabora cu astfel de jucători. Bravo, Bozovici !

5. Lazăr
I-am făcut o ofertă, cred eu, de nerefuzat. Oricum, este ceasul în care vom vedea cât de „Rapidist" este Căpitanul echipei.

6. Stadionul
Am obosit să tot dau dezminţiri, să explic şi să răspund la jigniri nefondate. L-am acţionat în instanţă pe domnul care m-a atacat astăzi în presă. Dacă tot e să clarificăm lucrurile, atunci hai să o facem în mod organizat, în faţa justiţiei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite