Contra se visează antrenorul naţionalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

8 antrenori s-au schimbat deja în Liga 1, în numai şapte etape. La 34 de ani şi 9 luni, Contra e cel mai tânăr tehnician.

Numit antrenor la FC Timişoara, Cosmin Contra a condus ieri prima şedinţă de pregătire la formaţia din Banat, după ce Vladimir Petrovici a fost înscăunat ca selecţioner al Serbiei. În acte, „principalul" echipei va fi Vali Velcea, întrucât acesta are licenţă Pro, însă Contra va decide tot la echipă. „Am acceptat această nouă provocare în viaţa mea ştiind că îi am alături pe Vali Velcea, Iosif Rotariu şi Marius Bratu.

Am încredere că împreună cu ei vom putea duce mai departe munca începută de domnul Petrovici. Mi-aş dori şi eu să ajung, ca şi el, să antrenez echipa naţională în viitor", a mărturisit Contra. Înaintea primului antrenament, „Guriţă" a avertizat că va fi intransigent, chiar dacă acest lucru i-ar putea supăra pe foştii săi colegi. „Începem o muncă grea, iar unele decizii îi vor supăra, poate, pe unii jucători cu care eram coleg până acum două zile", a mai spus Contra.

Vladimir Petrovici a fost sunat de preşedintele federaţiei din ţara vecină pentru a fi confirmat ca selecţioner al Serbiei. Cu câteva minute înainte de prezentarea lui Contra la Timişoara, sârbul i-a urat succes lui „Guriţă". „Mulţumesc clubului pentru înţelegere, pentru că în contract erau clauze care puteau să mă împiedice să plec. Pe Cosmin îl va aştepta o muncă foarte grea, niciun meci nu e uşor. Aş vrea să urmeze o carieră la fel de lungă ca a mea, am deja 38 de ani în fotbal", a spus tehnicianul sârb.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite