Constantin Gâlcă: „Adi Ilie a fost mai talentat ca Mutu“

Costel Gâlcă, ultimul dintre componenţii Generaţiei de Aur care au apucat-o pe calea antrenoratului, rămâne fidel foştilor săi colegi. Zâmbeşte mult şi molipsitor, ca orice occidental cu trei copii şi fără slujbă. E plecat de aproape 15 ani în Spania şi are alte simţuri. Lui îi e frig, mie nu.

Dârdâie în gerul din România, „îmi arăta -8 grade la maşină!" şi spune că lui Mutu i se trage de la excesul de încredere cu care a fost învestit. Strânsese 66 de selecţii până la 29 de ani, când s-a retras pentru patru ani de la naţională („cel mai trist moment"), cu una mai puţin decât Mutu la 32 de ani, care se agaţă de prima reprezentativă. Nu, nu se compară cu Mutu, dar îl compară pe Adi Ilie, despre care spune că a fost mai talentat ca „Briliantul" nostru.

„Adevărul": Ce mai face Costel Gâlcă?

Costel Gâlcă: Acum sunt în vacanţă în România cu familia, mă întorc peste câteva zile în Spania.

Şi profesional?

Aştept o ofertă interesantă.

De antrenor sau de jucător? Că eşti parcă mai slab decât atunci când jucai...

(Râde) E adevărat, mă menţin la 72-74 de kilograme, cât aveam când eram fotbalist. Alerg, mă duc la sală aproape în fiecare zi, joc fotbal de două ori pe săptămână... Dar s-a terminat cu jucatul, acum vreau să antrenez o echipă.

Păi ce s-a întâmplat cu Almeria?

Am terminat-o încă din vară cu echipa secundă pe care o pregăteam acolo. Au fost mai multe neînţelegeri, nu doar de la rezultate...

Dar cum s-a stricat relaţia, că, la un moment dat, se punea problema să fii interimar chiar la prima echipă, în Primera Division?

N-a fost chiar aşa. Dacă ar fi mers treaba foarte bine la echipa a doua, la finalul campionatului urma să luăm în calcul varianta cu prima echipă. Atâta tot. Dar nu s-a finalizat nimic, iar acum am plecat şi de la echipa a doua... Unii mă mai voiau, unii nu... Iar eu nu prea fac compromisuri.

Şi eşti 100% hotărât să mergi pe direcţia antrenoratului sau iei în calcul şi o funcţie în administraţie, la un club sau la FRF?

Mă simt mai bine să stau pe bancă decât la birou. Am luat şi Licenţa Pro în România, dar aş fi preferat să continui în Spania, mai ales din cauza familiei, care s-a adaptat bine. Dar acum copiii au crescut, aşa că iau în calcul şi o variantă din ţară. Sunt deschis la orice oferte.

Păi şi cum se poate împăca Gâlcă, „cel care nu face compromisuri" cu toanele patronilor din România?

Până la un punct e normal ca patronul să-ţi ceară responsabilitate, dar să te şi lase să ţi‑o asumi. Eu cred că, dacă cineva are încredere în tine, iar dacă tu îi explici clar modul în care vezi şi aplici tu fotbalul, lucrurile ar trebui să funcţioneze. E normal să ţii cont de dorinţa patronului să joace un fotbalist pe care a dat mulţi bani, dar nu e normal  să-l impună dacă randamentul lui nu e cel dorit.

Întrebarea la modă: se poate refuza Steaua?

(Zâmbeşte) Ca un fost stelist, mai degrabă aş spune nu. Dar în condiţiile pe care le-am zis mai sus.

Cum explici mirajul ăsta al Stelei, toţi cred că ei pot reuşi acolo unde toţi cei care i‑au precedat au dat greş.

Pentru că toţi vin cu intenţii bune şi au încredere în filosofia lor de joc.

Şi ce filosofie s-ar potrivi Stelei?

Stilul pe care l-am învăţat şi eu când am jucat aici şi pe care vreau să-l aplic şi eu la echipele mele. Ofensiv, de posesie prelungită. Cam cum încercase Piţurcă în vară. Cred că ăsta e unul dintre principalele motive pentru care Steaua nu a mai câştigat nimic în ultima vreme. Fiecare antrenor a impus stilul lui.

Ok, am vorbit de Steaua, care nu mai câştigă trofee, dar de naţională, care nu mai bate pe nimeni, ce spui?

N-are rost să facem comparaţie cu generaţia trecută, pentru că sunt situaţii diferite. Atunci eram 17-18 jucători care evoluam afară, acum câţi sunt? Şi la ce cluburi? Nu mai e aceeaşi arie de selecţie, noi am provenit din nişte centre bine puse la punct, acum apar tot mai rar şi mai întâmplător fotbalişti buni. Un Hagi nu apare chiar aşa uşor...

Hagi ca Hagi, ne-am resemnat că nu mai vine curând altul. Dar nici măcar un Gâlcă? Ce mijlocaş de la naţionala actuală mai poate să dea 5 goluri într‑un meci?

Nu ştiu, poate Rădoi... Mie de el îmi place. Dar e ce spuneam mai devreme, nu ai de unde alege. Pe vremea mea erau mai mulţi Gâlcă şi unii chiar mai buni (râde). Problema e acum că, neavând contact prea mult cu fotbalul mare, automat lipseşte şi încrederea. Noi
jucam meci de meci în campionate tari şi la toate turneele finale. Nu-ţi mai e frică de nimeni în situaţia asta...

Are România liderul pe care-l merită, Mutu?

Mutu ar fi trebuit să fie un exemplu pentru cei care vin din urmă, care se apucă de fotbal văzându-l pe el, pentru imaginea României afară, dar a ales altă cale. Dar el a ajutat cât a putut naţionala şi cred că încă o mai poate face.

De ce crezi că ajunge în tot felul de situaţii de genul acesta?

Mutu, cu cât a căpătat încredere, cu atât s-a exteriorizat mai mult. Aşa s-a ajuns aici.

E cel mai talentat jucător român de după retragerea lui Hagi?

E foarte valoros, dar Adi Ilie a fost mai talentat. Avea nişte execuţii pe care nu le vedeam la niciun fotbalist din lume la vremea aceea.

„Nu meritam să merg la Mondialul din 94"

Gâlcă, în duel cu germanul Mathäus la Euro 2000  Foto: Mediafax

Cum ai ajuns la Steaua?

(Râde) Păi nu ştiu dacă se cunoaşte asta, dar trebuia să ajung la Dinamo!

Cum aşa?

Păi cei de acolo mă urmăriseră, puseseră ochii pe mine şi aproape se făcuse treaba, dar s-a băgat Steaua pe fir. Mă ştia Ţiţi Dumitriu, care era pe la loturile de tineret şi de juniori ale naţionalei.

Ai jucat din prima?

Nu, mi-a luat vreo doi ani până când să devin jucător de bază. Aveam doar 19 ani când am venit de la FC Argeş. Steaua era cu totul altceva. Şi era echipă tare în Ghencea, cu mijlocaşi adevăraţi: Panduru, Ilie Stan, Militaru, Ilie Dumitrescu... Jucam în romb la mijloc, eu eram cel mai retras.

Păi şi cum ai dat atunci tu, mijlocaş defensiv, cinci goluri într-un meci, cel cu Braşov?

Am jucat mijlocaş stânga atunci (râde). Dar nu au fost întâmplătoare golurile astea. La antrenamente rămâneam mereu la final şi exersam şuturile de la distanţă şi loviturile libere.

A urmat Mondialul din '94, te aşteptai să fii convocat?

Nu, deloc. Pot să spun chiar că nu meritam să merg, ţinând cont că au rămas acasă jucători ca Lăcătuş sau Craioveanu. Dar Nea Puiu Iordănescu, care mă ştia foarte bine de la Steaua, poate a vrut să-şi crească şi nişte jucători pentru viitorul naţionalei.

Care a fost cel mai bun moment al tău la naţională?

Cred că în 1998. Atunci eram în vârf de formă. Dar nu numai eu, toată echipa era mult mai solidă. Eu zic că echipa din '98 a fost mai bună decât cea din 1994. Era mai experimentată, mai constantă, plimba mai mult mingea faţă de cea din SUA, când se juca mai mult la aşteptare.

Păi şi atunci de ce a ieşit încă din optimi?

N-am reuşit să speculăm momentele. Un turneu final asta înseamnă: să ştii să profiţi de toate oportunităţile. Un Mondial sau European nu se câştigă neapărat de cea mai bună echipă, ci de cea mai atentă, mai speculantă.

A contat şi povestea aceea cu vopsitul?

Eu nu cred. Dar dacă întrebi un psiholog, poate îţi va spune altceva. Că nu ne-am mai concentrat la fel, sau ştiu eu ce...

Cine a fost cu ideea să vă faceţi blonzi?

Parcă Dan Petrescu. El şi cu grupul „vechilor" au zis că dacă facem 6 puncte după primele două meciuri, ne vopsim. Pe mine nu m-a afectat, că eram tuns periuţă, ca şi acum. Dar îmi aduc aminte că unii au stat mai mult cu vopseaua în cap şi s-au ars.

Te-ai retras în 2001 de la naţională la doar 29 de ani, în mandatul lui Boloni şi apoi ai revenit pentru două meciuri în 2005, la începutul celui de-al doilea mandat al lui Piţurcă.

Când am luat decizia să mă retrag, cred că a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut şi cu siguranţă cel mai trist.

A avut legătură cu celebra poveste cu faptul că Bölöni nu te-a lăsat să pleci din cantonament când ţi s-au născut tripleţii?

Nu, s-au scris multe prostii pe tema asta. N-are nici cea mai mică legătură. Eu am lămurit cu domnul Bölöni treaba aceea chiar atunci.

Păi atunci de ce? Bölöni spunea atunci că după retragerile lui Hagi şi Popescu, voi, „spaniolii", adică tu, Adi Ilie, Stelea, Filipescu, trebuia să deveniţi liderii naţionalei. De ce nu s-a întâmplat asta?

Păi atunci se zicea tocmai invers, că suntem prea lideri... Ăsta a fost unul dintre lucrurile care m-au deranjat atunci. Dar prietenii sunt peste tot, la orice echipă. Dar a trecut mult timp şi n-are rost să mai răscolim lucrurile. Îmi pare rău că s-a ajuns la situaţia aceea, aveam deja peste 60 de selecţii la 29 de ani.

Nu-şi lasă tripleţii la calculator

Cum e să fii singurul tată de tripleţi din fotbalul românesc?

(Râde) La început a fost mai dificil, dar acum nu e nicio problemă. Au deja 10 ani copiii, practic nu mai sunt copii, sunt mari.

Cine e considerat cel mai mare dintre ei?

Băiatul, Andrei, el s-a născut primul. Apoi vin cele două fete, Bianca şi Ruxandra.

Sunt tripleţi români sau spanioli?

Au dublă cetăţenie, română şi în spaniolă. Învaţă la o şcoală la care se predă în spaniolă şi engleză. Aşa că stăpânesc mai bine limbile astea.
De vorbit, vorbesc foarte bine româna, dar la scris e mai greu. Ăsta e şi unul dintre motivele pentru care n-am venit până acum în ţară.

Adică?

Păi nu am găsit o şcoală la care să se predea în spaniolă. Cele care sunt cu profil spaniol sunt mai mult cu numele, se predă spaniola doar ca o limbă străină obişnuită.

Care e sistemul la o şcoală din Spania?

E ca un servici pentru copii! Stau de la 9 dimineaţa până la 5 după-amiaza. Mănâncă, au activităţi... Dar te şi taxează la bani pentru astea...

Au probleme profesorii şi colegii să-i recunoască?

Nu, deloc. Pentru că s-au născut în placente separate nu prea seamană între ei. Sunt chiar şi diferenţe de înălţime.

Fac ceva sport?

Doar băiatul mai joacă fotbal. Fetele nu sunt atrase de sport, au alte preocupări. Nu mai e ca pe vremea noastră când altceva n-aveam ce face în afară să batem mingea în faţa blocului. Oricum, încercăm să-i ţinem cât mai mult departe de calculator şi de jocurile electronice, să le dăm alte direcţii de dezvoltare. Băiatul mai scapă el, dar nu exagerat...

În România i-ai adus?

Cum să nu? Aproape în fiecare vacanţă. Le place foarte mult să vină la bunici, chiar s-au bucurat când le-am spus că s-ar putea să ne mutăm în România.

E dorit de Sportul

Gâlcă şi-ar putea face revenirea în fotbalul românesc pe banca Sportului Studenţesc. Primul nume de pe lista patronulului Şiman e cel al lui Gâlcă. "Pe mine nu m-a sunat nimeni, dar sunt deschis să discutăm orice ofertă", a spus fostul internaţional.

N-a ajuns la Barça din cauza lui Guardiola

Gâlcă n-a mai venit la naţională, dar a continuat să joace în Spania. Constant şi cu rezultate. Aşa că au apărut şi oferte de la cluburi mari. „Am fost pe listele lărgite ale mai multor echipe cunoscute, dar cel mai aproape am fost de Barcelona. Guardiola trebuia să plece, iar eu aş fi venit în locul lui. Mi-ar fi plăcut, cum să nu? Numai că Guardiola n-a mai plecat..." povesteşte fostul internaţional, care a cucerit un trofeu în Spania, Cupa Regelui cu Espanyol în 2000.

CV Constantin Gâlcă

-Data naşterii:
-martie 1972
-Locul naşterii: Bucureşti
-Post: mijlocaş defensiv
-Echipe: FC Argeş (1989-1991), Steaua (1991-1996), Mallorca (1996-1997), Espanyol (1997-2001), Villarreal (2001-2003),
Zaragoza (2003 - împrumut), Almeria (2003-2006), G. Taragona (2006-2007)
-La naţională 68 de meciuri/4 goluri
-Palmares
4 titluri cu Steaua (92-93, 93-94, 94-95, 95-96)
Cupa României cu Steaua (1996)
două Supercupe ale României (1993, 1994)
Cupa Spaniei cu Espanyol (2000)
A participat la 4 turnee finale cu naţionala României: CM 1994 şi 1998 şi CE 1996 şi 2000
-Două participări cu Steaua în grupele Ligii Campionilor