Ciobi şi Răzvan, contestaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorilor de la Dinamo şi Rapid li s-a cerut demisia de către suporteri.

Cu doar patru puncte câştigate în ultimele trei meciuri, Dinamo a cedat primul loc lui CFR Cluj. Principalul vinovat în ochii suporterilor „câinilor" e antrenorul Liviu Ciobotariu.

Înfrângerea de sâmbătă în faţa echipei de copii a Sportului i-a scos din minţi pe fanii lui Dinamo, care i-au cerut demisia lui „Ciobi". „Dacă oficialii consideră că trebuie să plec, eu nu voi ţine de scaun şi mă voi da la o parte. Îmi pare rău pentru suporteri. Le cer scuze pentru această umilinţă, e numai vina mea pentru ce s-a întâmplat. Azi s-a stricat tot", a declarat, cu capul în pământ, Ciobotariu.

Pentru Dinamo urmează acum un program infernal. Meciuri cu Oţelul (deplasare), Vaslui (acasă) şi Rapid (deplasare), iar între ele şi partida tur din Cupă cu Gaz Metan (acasă), totul în doar două săptămâni care ar putea decide tot sezonul „câinilor".

Ambele echipe au pierdut 5 puncte în 3 meciuri

Nici la Rapid lucrurile nu stau mai bine. Înfrângerea surprinzătoare cu Chiajna a dinamitat practic atmosfera în Giuleşti. Dani Coman s-a certat iar cu galeria, către care a aruncat chiar o sticlă cu apă. Patronul Copos l-a ameninţat cu sancţiuni drastice, aceasta fiind şi o săgeată către antrenorul Răzvan Lucescu, care e naşul de cununie al portarului, după ce îl mai sfidase atunci când l-a adus pe argentinianul Sotelo fără să-l consulte.

Mai mult, tehnicianul giuleştenilor şi-a pierdut şi sprijinul fanilor, altădată principalii săi susţinători. La Chiajna, însă, suporterii Rapidului i-au cerut demisia lui Răzvan şi i-au strigat numele fostului tehnician al giuleştenilor din sezonul trecut, Marius Şumudică, acum la Braşov.

Copos a încercat ieri să aplaneze lucrurile, „sunt alături de Răzvan aşa cum n-am fost niciodată", dar istoria reţine faptul că de fiecare dată când patronul Rapidului şi-a declarat susţinerea faţă de un antrenor, invariabil l-a demis până la urmă.

Rednic şi Hizo, la pândă

Şefii lui Dinamo şi Rapid nu trebuie să caute mult ca să le găsească înlocuitori celor doi antrenori. Rednic e liber de contract şi s-a şi autopropus în „Groapă". În Giuleşti, varianta de rezervă pentru Răzvan e Hizo, şi el şomer.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite