Chivu revine peste o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Chivu
Cristi Chivu

Aproape două luni au trecut de la teribila lovitură primită de Chivu în meciul cu Chievo de la 6 ianuarie, în urma căreia a fost necesară o operaţie de urgenţă la nivelul craniului.

La 9 februarie, românul s-a întors la Milano şi a început lunga cursă de reacomodare la efort. Mai întâi cu antrenamente separate la sala de forţă, apoi cu scurte perioade petrecute pe terenul de joc, cu mingea la picior, fără însă a intra în contact fizic.

Acum, conform jurnaliştilor italieni, Cristi a mai făcut un pas către recuperarea sa totală: şi-a înfrânt teama de a atinge mingea cu zona afectată, efectuând câteva lovituri de cap sub atenta supraveghere a medicilor. Pentru Chivu urmează însă un control neurologic la Institutul Carlo Besta din Milano, programat la mijlocul acestei luni.

Dacă totul va fi în ordine, atunci va primi acceptul de a se antrena cot la cot cu colegii de echipă. Cei de la Inter sunt optimişti, sperând să se poată baza pe internaţionalul român peste exact o lună, în meciul cu Bologna. "Mourinho ar fi vrut să-l aibă la meciul cu Chelsea de la 16 martie, însă este imposibil", a declarat Giovani Becali, impresarul lui Chivu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite