Chivu cere mai mulţi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul lui Inter Milano a reluat antrenamentele cu gândul la prelungirea contractului scadent în 2012 şi la obţinerea unui salariu mai mare. Impresarul lui Cristi Chivu, Victor Becali, va încerca să profite de faptul că internaţionalul român se află în cea mai bună perioadă a carierei.

Câştigător al Ligii Campionilor, al campionatului şi a Cupei Italiei, lăudat cu fiecare ocazie de fostul antrenor Jose Mourinho, care l-a trecut pe lista de posibile achiziţii din această vară ale lui Real Madrid. Acesta este contextul în care Cristi Chivu a început de ieri antrenamentele pentru noua stagiune, la Appiano Gentile, locul tradiţional de pregătire al nerazzurilor.

La aproape 30 de ani, românul n-a dus-o niciodată mai bine din punct de vedere fotbalistic. De această situaţie pozitivă vor încerca să se „agaţe" în perioada următoare impresarii lui Chivu cu scopul de a obţine o prelungire a contractului acestuia de cel puţin un an, începând cu vara lui 2012, atunci când îi expiră actuala înţelegere cu italienii. Mai mult, ca la oricare negociere de acest gen, se va pune şi problema măririi salariului jucătorului, care în acest moment este de 4,5 milioane de euro.

Înapoi la muncă!

„Deocamdată, nu există vreo ofertă oficială din partea lui Real Madrid", a ţinut să sublinieze Victor Becali pentru Skysport. Totuşi, doar simpla existenţă a acestor zvonuri îi oferă lui Chivu un avantaj în viitoarele discuţii cu oficialii lui Inter.

Pe de altă parte, finalul Campionatului Mondial de fotbal şi reluarea pregătirilor de către marile echipe ale Europei mută atenţia microbiştilor de la primele reprezentative la echipele de club. De altfel, majoritatea internaţionalilor români din străinătate, cum ar fi Lobonţ (AS Roma), Marica (VfB Stuttgart), Tamaş (West Bromwich Albion), cu excepţia lui Dănciulescu (Hercules Alicante), s-au întors la antrenamente. Unii dintre ei, cazul lui Daniel Niculae pentru AS Monaco, au marcat deja în amicale, în timp ce Şahtiorul lui Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ a luat startul în noua ediţie a campionatului Ucrainei.

Alibec, în lumea bună

Peste 1.000 de suporteri italieni au fost, ieri, alături de Cristi Chivu şi compania la primul antrenament condus de noul antrenor Rafa Benitez. La şedinţa de pregătire au fost convocaţi şi şase jucători de la echipa „Primavera". Printre ei s-a aflat şi românul Denis Alibec (foto, în stânga), care a mai avut ocazia să se antreneze cu seniorii Interului sezonul trecut, sub conducerea lui Jose Mourinho. Campioana Europei va continua pregătirile în Italia până la finalul acestei luni, când Chivu şi Alibec vor traversa oceanul pentru un cantonament pe tărâm american.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite