Chiricheş: "O să fim însă foarte atenţi şi sperăm să îl anihilăm pe De Jong"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul echipei Steaua, Vlad Chiricheş, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va da totul în teren în meciul cu Twente Enschede din şaisprezecimile de finală ale Ligii Europa chiar dacă acesta se va juca în mocirlă.

"Nu cred că mai contează terenul. Poate să se joace şi în mocirlă, când e vorba de un meci în Liga Europa important e să dai tot pe teren indiferent de condiţii. E primul meci pentru mine (n.r. - în Liga Europa), e important cum încep campania asta. Sper să gestionez bine momentul. Important însă e ca echipa să joace foarte bine şi să câştige, nu debutul meu în Europa League. Noi, jucătorii, suntem conştienţi că este un meci foarte important. Miza acestuia ne va da motivaţia necesară pe teren", a spus jucătorul stelist.

Chiricheş speră să îl anihileze pe gogheterul formaţiei olandeze, Luuk de Jong. "Trebuie să avem în vedere punctele lor forte. Dar nu cred că numai De Jong este important. El cu ajutorul celorlalţi a dat atâtea goluri. ", a precizat Vlad Chiricheş. Fundaşul a dezminţit faptul că jucătorii stelişti au refuzat să rămână în cantonamentul echipei din cauza restanţelor finaciare. "Cred că se încercă să se creeze o imagine urâtă. Dar nu este adevărat, suntem foarte uniţi cu staful tehnic şi toţi ceilalţi şi ne este foarte bine", a explicat Chiricheş.

Formaţia Steaua va întâlni echipa Twente Enschede în 16-imile de finală ale Ligii Europa, prima partidă urmând să aibă loc joi, de la ora 22.05, în direct la Pro TV, în timp ce returul e programat o săptămână mai târziu în Olanda.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite