Legendele fotbalului: „Ceala“, campionul fair play-ului

„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare sâmbătă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi e rândul lui Iosif Petschovschi, cel mai bun fotbalist din istoria clubului UTA. Nu lipseşte din nicio variantă a unui „dream team“ al naţionalei României din toate timpurile. Fotbalist complet, poreclit „Di Stefano“ al României, Petschovschi a dominat fotbalul nostru în anii de după război.

A fost al patrulea din cei zece copii ai familiei Petschovschi. Tatăl său era slovac, originar din Boemia, în timp ce mama era bănăţeancă get-beget. La 13 ani, micuţul Iosif a fost descoperit de antrenorul austriac Carol Vanna şi dus la Chinezul Timişoara, echipă pentru care a debutat, la 16 ani, în Divizia B. La 18 ani evolua deja în primul eşalon, la CAM. S-a întors apoi la Chinezul, de unde s-a transferat la Oradea, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, unde va câştiga şi primul său titlu, ce contează însă pentru campionatul Ungariei.

În acei ani, prietenii îl porecliseră „Corsarul", după un film la modă cu Errol Flynn. Întrucât supranumele nu i-a fost pe plac, i-au spus „Ceala", adică „Fentosul", mai pe româneşte. După un scurt popas la Ferar Cluj, Petschovschi a ajuns, în 1946, la UTA, găsindu-şi echipa de suflet, unde îşi va petrece cea mai mare parte a carierei. Petschovschi, care a fost încadrat şi în câmpul muncii, ca lăcătuş-mecanic la Fabrica UTA, a fost adoptat rapid de pătimaşii suporteri arădeni şi va fi iubit necondiţionat atât în prima perioadă pe care a petrecut-o la Arad, 1946-1952, cât şi după ce s-a reîntors de la CCA, între 1955 şi 1961.

„Era încântător. Lovea ireproşabil mingea cu ambele picioare, sărea la cap ca un atlet la înălţime, gândea rapid, iar când lua o acţiune pe cont propriu, portarul putea deja să-şi scrie testamentul", scria Aristide Buhoiu în cartea sa, „Petschovschi". Fotbalistul a răsplătit pe deplin dragostea fanilor. A câştigat, în tricoul „Bătrânei Doamne", trei titluri naţionale şi o Cupă a României, performanţe, care i-au adus şi selecţionarea în prima reprezentativă, al cărei căpitan va fi până la 37 de ani. Vorbele antrenorului Coloman Braun-Bogdan sunt definitorii în privinţa lui Petschovschi: „UTA fără Petschovschi nu se poate şi nici invers. Dovada că «Ceala» a încercat să trăiască fără UTA, dar părea un peşte aruncat pe nisip. A reînviat tot la Arad...".

Marele campion ştia să lucreze şi la strung

Ceauşescu, implicat în transferul său la CCA

Stenograma unei şedinţe a Consiliului de Miniştri, din februarie 1952, a dezvăluit culisele mutării lui Iosif Petschovschi de la UTA la CCA: „Nicolae Ceauşescu, reprezentant al Ministerului Forţelor Armate, a precizat: «La armată, sportivii au condiţii bune şi vor să vină la noi... Petschovschi vrea să vină la noi, noi vrem să-l luam». Iosif Chişinevschi (vicepreşedintele Consiliului de Miniştri): «Cât i-aţi dat? De unde este informaţia că i s-au oferit 500.000 lei?». Gheorghe Enciu, secretarul echipei Flamura Roşie, a explicat, la rându-i: «Tovarăşii de la Locomotiva (Rapid) i-au oferit 700.000 de lei. Armata i-a zis că-l face căpitan şi-i dă 500.000 de lei ca să-şi aranjeze situaţia familiară, plus o motocicletă cu ataş»". La vremea respectivă, un muncitor câştiga cam 7.000 de lei pe lună.

S-a luat la întrecere cu Barátky

Idolul lui „Peci" a fost Iuliu Barátky, însă cei doi n-au apucat să joace vreodată în aceeaşi echipă. În octombrie 1948, când Barátky era antrenor interimar la echipa naţională, cei doi s-au luat la întrecere, după un antrenament disputat pe stadionul „Republicii", în execuţii de la 20 de metri de poartă. Barátky a reuşit să nimerească vinclul de opt ori, din zece lovituri, în timp ce Petschovschi n-a nimerit „păianjenul" decât de şapte ori.

„Maestre, mă recunosc învins", i-a spus „Ceala" lui Barátky. La care „Minunea Blondă" s-a aprins la faţă şi l-a pus să execute din nou: „La vârsta dumitale, eu dădeam zece din zece". Astfel, Petschovschi a rămas pe gazon până când a reuşit o serie perfectă!

„Ceala” era un marcator înnăscut 

A trecut în nefiinţă la numai 47 de ani

Petschovschi s-a stins din viaţă la numai 47 de ani, discret, în casa sa de pe strada 9 Mai. În semn de omagiu faţă de acest mare fotbalist, ziarul „Sportul" a instituit o cupă transmisibilă, „Trofeul Petschovschi", care se acorda anual oraşului care ocupă primul loc în clasamentul sportivităţii. Cei doi urmaşi ai lui Petschovschi, Iosif şi Ladislau, au cochetat şi ei cu fotbalul, ambii jucând pe la echipele arădene Gloria şi Strungul. Ulterior, ambii s-au stabilit în Germania. Iosif Jr. a fost zidar şi a murit acum câţiva ani, în timp ce Ladislau este de profesie tehnician dentar. În 2008, la 40 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, Consiliul Judeţean Arad l-a declarat pe Iosif Petschovschi „Cetăţean de Onoare al Judeţului".

Iosif Petschovschi (József Pecsovszky)

Data naşterii: 2 iulie 1921, Timişoara
Data decesului: 6 octombrie 1968, Arad
Post ca fotbalist: Mijlocaş defensiv
Cariera de jucător: Chinezul Timişoara, CAM Timişoara, CA Oradea, Ferar Cluj, UTA (Flamura Roşie Arad), Steaua Bucureşti (CCA)
Divizia A: 273 meciuri / 86 goluri
Naţionala României: 32 selecţii / 11 goluri (participant la JO '52)
Naţionala Ungariei: 3 selecţii / 0 goluri
Palmares: cinci titluri de campion al României (două cu CCA, trei cu UTA), un titlu de campion al Ungariei (cu CAO), două Cupe ale României (cu UTA şi CCA)
Cariera de antrenor: UTA, AS Cugir

"Am jucat cu Petschovschi la UTA. La Timişoara am jucat contra lui Dobrin. Apoi l-am arbitrat, şi pe el, şi pe Hagi... Dintre toţi, parcă Petschovschi a fost cel mai mare."
Ioan Igna
fost arbitru FIFA

"Fuma mult, dar nu bea. Era un jucător complet. Punea basca la vinclu şi trăgea de la 20 de metri. Din zece încercări, în nouă atingea ţinta!"
Gheorghe Cioban
profesor universitar, doctorul lui Petschovschi

"A fost şansa vieţii mele să debutez lângă Ceala Baci. După opinia mea, ca Petschovschi n-a mai fost niciun jucător în România."
Nicolae Oaidă
fost internaţional