Cătălin Munteanu: "M-am obişnuit să-mi sărbătoresc ziua de naştere în cantonamente"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Mijlocaşul echipei FC Braşov, a declarat, marţi, la împlinirea a 31 de ani, că s-a obişnuit să-şi sărbătorească ziua de naştere în cantonamente, informează site-ul oficial al clubului de sub Tâmpa.

"M-am obişnuit să-mi sărbătoresc ziua de naştere în cantonamente. Doar când jucam în Spania aveam ocazia să pot sărbători împreună cu familia. Îmi doresc, în primul rând, să fiu sănatos, iar pe plan sportiv sper să avem un sezon reuşit şi să obţinem la finalul campionatului un loc de Liga Europa. Totul este posibil pentru că suntem calificaţi în semifinalele Cupei României, iar în campionat avem forţa să terminăm în primele cinci locuri. Avem condiţii foarte bune de pregătire în acest cantonament din Antalya. Important este să ne pregătim cât mai bine şi să fim în cea mai bună formă la startul sezonului", a spus Munteanu.

În afară de FC Braşov, mijlocaşul a jucat de-a lungul carierei la Steaua, Salamanca, Espanol, Albacete, Murcia şi Dinamo.

FC Braşov va juca, astăzi, cel de-al doilea amical din cadrul cantonamentului din Turcia, cu formaţia austriacă Mattersburg.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite