Jimenez: "Dan Petrescu este un antrenor bun pentru Liga Campionilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei FC Sevilla, Manolo Jimenez, a declarat, într-o conferinţă de presă, că Dan Petrescu, tehnicianul adversarei sale (marţi, în grupa G a Ligii Campionilor), Unirea Urziceni, este un antrenor bun pentru Primera Division şi pentru Liga Campionilor.

"Dan Petrescu este un antrenor bun nu doar pentru Primera Division, ci şi pentru Liga Campionilor, iar ca jucător a fost imens. Petrescu a pregătit foarte bine echipa în Liga Campionilor, deşi nu are jucători foarte cunoscuţi. Ei nu sunt, însă, nici necunoscuţi. Unirea era o necunoscută doar pentru neprofesionişti, nu şi pentru noi. Nu este întâmplător că a ajuns până aici. Nimeni nu dădea şanse de calificare Unirii, care este acum pe punctul de a se califica. Stuttgart şi Unirea au şanse egale de calificare, sunt mai puternice decât Glasgow Rangers, surprinzător de slabă în acest an", a declarat Jimenez.

Spaniolul a mai afirmat că vizează obţinerea victoriei în meciul de marţi, de pe stadionul Steaua: "Ne gândim doar la meciul de mâine, pentru că vrem să câştigăm şi să fim în prima urnă valorică la tragerea la sorţi a optimilor de finală. Echipele pe care le-am antrenat n-au intrat niciodată să joace la egal. Nici nu ştiu să pregătesc un astfel de meci. Nu ne gândim la un anume adversar în optimi, pentru că atunci când ne-am dorit un adversar anume, am nimerit tocmai cu acel adversar. Suntem pregătiţi şi vom încerca să câştigăm şi campionatul, şi Liga Campionilor, dar o vom lua pas cu pas".

Fundaşul sârb Ivica Dragutinovic a declarat, la rândul său, că formaţia spaniolă va încerca să câştige meciul cu Unirea: "Întâlnim un adversar dificil. Orice jucător care evoluează două-trei meciuri în Liga Campionilor poate fi considerat un fotbalist bun. Românii vor face tot posibilul pentru a câştiga, dar şi noi suntem o echipă serioasă şi vom da totul pentru a câştiga. Mă aşteptam ca Unirea să aibă şanse de calificare înainte de acest meci, pentru că o echipă care ajunge aici este deosebit de puternică. Mi-ar părea bine ca noi să câştigăm, dar să se califice şi Unirea. Avem o mare şansă de a câştiga campionatul în acest sezon. Avem un lot foarte bun de 20-22 de jucători şi ne putem bate până la final cu Real Madrid şi cu FC Barcelona".

Meciul Unirea Urziceni - FC Sevilla, din etapa a V-a a grupei G a Ligii Campionilor, va avea loc, marţi, de la ora 21.45, pe stadionul Steaua.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite