"Câinii"cheamă fanii la derby-ul cu Steaua: "Noi nu am greşit cu nimic"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii dinamovişti cheamă suporterii la stadion pentru a-i susţine la derbiul cu Steaua, considerând că ei nu au greşit cu nimic faţă de fani, indiferent de problemele pe care le au cu persoanele din conducerea clubului.

"Indiferent de ce probleme au ei şi conducerea, noi merităm să ne susţină. Noi jucătorii nu am greşit cu nimic şi ar fi bine să ne susţină, pentru că avem nevoie de ajutorul lor, aşa putem avea rezultate", a spus Luchin.

Atacantul Marius Alexe le-a transmis suporterilor că au acelaşi obiectiv, câştigarea campionatului: "Ne dorim ca suporterii să fie alături de noi la meciul cu Steaua, este important şi ei ştiu lucrul acesta. Trebuie să susţină echipa, pentru că avem acelaşi obiectiv, să câştigăm campionatul".

FC Dinamo a pus de marţi în vânzare biletele pentru derbiul cu Steaua, tichetele având preţuri cuprinse între 20 de lei, la peluze, şi 150 de lei, la tribuna 0 VIP. Casele de bilete ale stadionului "Dinamo" sunt deschise în fiecare zi, între orele 10.00-18.00.

Preţurile biletelor pentru partida Dinamo-Steaua: Tribuna 0-VIP, sectoarele 4 si 5, rândurile 13-19 - 150 lei; Tribuna 0-I, sectoarele 3, 4, 5, 6 - 80 lei; Tribuna 0-II, sectoarele 2 şi 7 - 50 lei; Tribuna 0-III, sectoarele 1 şi 8 - 40 lei; Tribuna a II-a-VIP, sectoarele 20 şi 24, rândurile 9-11 - 80 lei; Tribuna a II-a acoperită, sectoarele 20, 21, 23 şi 24 - 50 lei; Tribuna a II-a neacoperită, sectoarele 19 şi 25 - 40 lei; Peluza Cătălin Hâldan - 20 lei; Peluza I - 20 lei.

Partida Dinamo-Steaua, din cadrul etapei a XVI-a a Ligii I, este programată luni, 5 decembrie, de la ora 20.30.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite