„Câinii“ mârâie la metodele lui Ando

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lui Andone îi e frică să nu aibă probleme de lot după meciul cu Astra
Lui Andone îi e frică să nu aibă probleme de lot după meciul cu Astra

În acest sezon, roş-albii au petrecut în programul echipei aproximativ 50 de zile. În doar trei cazuri, „câinii" au înnoptat la baza de pregătire imediat după ce au disputat o partidă.

Moda implementată de Dan Petrescu la Urziceni, cu multe zile de cantonament de-a lungul unui sezon, nu este agreată în „Ştefan Cel Mare". Jucătorii lui Dinamo susţin că o cauză importantă a stresului acumulat în această toamnă şi a rezultatelor mai puţin satisfăcătoare sunt şi zilele numeroase petrecute ori la Săftica, ori departe de Bucureşti, dar în programul echipei.

Suferă din cauza lui N'doye

Deşi Andone nu este recunoscut ca fiind un antrenor exigent din acest punct de vedere, „câinii" tot nu sunt mulţumiţi. În total, în acest sezon, roş-albii au stat departe de casă aproximativ 50 de zile. Într-o măsură covârşitoare, perioada petrecută de elevii „Fălcosului" în cantonament s-a consumat înainte de meciuri, când Marius Niculae şi compania erau chemaţi la Săftica şi cu două zile până la primul fluier al arbitrului.

Însă au existat şi trei cazuri în care dinamoviştii au intrat în programul echipei chiar după ce au ieşit de sub duşuri, în urma unei partide. Acestea i-au deranjat cel mai mult pe „câini". „Dacă ne-ar lăsa acasă după meciuri, ar fi mai bine. Ne-am mai răcori şi noi. Aşa, să stăm mereu încordaţi, putem ajunge la ceartă, poate să ne şi batem între noi", s-au plâns jucătorii apropiaţilor. 

Un motiv pentru care Andone îşi ţine fotbaliştii lângă el atât de mult timp este reprezentat şi de actele de indisciplină. Ultima ispravă cu N'Doye, care n-a fost găsit acasă de secunzii „Fălcosului", într-o seară la ora 23.00, s-a răsfrânt asupra întregului lot.

Motivele cantonamentelor

-Pentru a evita escapadele nocturne, care solicită şi mai mult organismul fotbalistului.
-pentru o refacere fizică şi o nutriţie corectă.
-pentru cimentarea relaţiilor între jucători.
-pentru şedinţe tehnico-tactice mai elaborate.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite