CS Mioveni le-a reziliat contractele lui Dică, Tănasă şi Dina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Dică a jucat şi la Steaua
Nicolae Dică a jucat şi la Steaua

CS Mioveni a reziliat pe cale amiabilă contractele jucătorilor Nicolae Dică, Ciprian Tănasă şi Mihai Dina, care au fost aduşi în această vară, conducerea clubului anunţându-i şi pe fotbaliştii Andrei Mărgăritescu şi Adrian Neaga că îşi pot căuta altă echipă.

Mărgăritescu şi Neaga au primit permisiunea de a-şi căuta altă echipă până săptămâna viitoare, iar miercuri oficialii clubului vor începe discuţiile şi cu jucătorii Leonard Naidin, Adrian Iordache şi Cristian Hăisan în vederea rezilierii contractelor, pe cale amiabilă.

Toţi aceşti jucători au fost aduşi în vara acestui an sau în timpul campionatului şi aveau contracte valabile pentru doi cu CS Mioveni. Dintre jucătorii nou-veniţi vor rămâne la echipă Voicu, Crăciun, Vasile Gheorghe, Mandea şi Creţu.

"La prima strigare, am vrut să facem curăţenie. Îmi pare rău pentru aceşti jucători, chiar s-a dorit foarte mult să reuşim cu ei şi ei ne-au spus că şi-au dorit, dar, din păcate, nu s-a reuşit. Acesta este fotbalul, câteodată câştigi, câteodată pierzi", a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite