CFR, remiză cu Arieşul Turda. Minteuan: „E bine că n-am pierdut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj nu a obţinut decât o remiză în meciul amical disputat astăzi, pe terenul CUG. Turdenii au condus cu 2-0, iar echipa lui Minteuan a reuşit să egaleze în repriza secundă

În prima parte a meciului, Minteuan a trimis în teren o echipă alcătuită din fotbalişti care nu fac parte din calculele sale în ceea ce priveşte titularizarea, cel puţin pentru meciul cu Victoria Brăneşti. Mai mult, în formula de start şi-au făcut prezenţa şi juniorii Creţu şi Mocan. Mincă- Creţu, Digo, Mocan, Panin- Kone, Kivuvu, Dică, Buş- Bud, Batin a fost formaţia care a început partida.

Turdenii au deschis scorul după o greşeală a tînărului Mocan, care a pasat greşit în centrul careului şi i-a oferit balonul lui Bucur, iar Mincă nu a avut nicio şansă. Apoi, după un contraatac excelent, Arieşul a mărit diferenţa prin Cosmin Tilincă, fostul golgeter al echipei din Gruia.

Când Minteuan se pregătea să schimbe toată echipa, elevii săi au revenit şi au egalat în numai cinci minute. Sergiu Buş a pivotat excelent în careu şi l-a executat pe portarul oaspeţilor cu un şut la colţul lung. Apoi, după o centrare venită de pe banda dreaptă, de la Kone, Pop a înscris în proprie poartă. Deşi au intrat Maftei, Cadu, Rada, Edimar, Hora, Mureşan, Peralta, Nicoară, De Zerbi şi Bastos, fotbalişti care după toate probabilităţile vor alcătui echipa şi pentru meciul cu Brăneşti, CFR nu a reuşit să înscrie golul victoriei, în ciuda ocaziilor lui Mureşan, Bastos sau Hora.

„E un rezultat de egalitate, nu am pierdut şi asta e bine. CFR nu are chiar două echipe de titulari pentru că azi am folosit şi juniori, dar cert este că are jucători pe care se poate conta. E posibil să mai apară schimbări pentru primul meci faţă de echipa pe care am folosit-o în partea a doua. M-a nemulţumit atacul, pentru că facem ceva la antrenament şi la joc iese total altceva. Unii jucători trebuie să înţeleagă că dacă nu dau totul în astfel de meciuri, nu au nicio şansă să fie titulari. Atitudinea lui Bud nu este cea bună şi probabil că şi-o va schimba“, a spus antrenorul Alin Minteuan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite