Bozovici are interzis la alcool!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Lucescu şi Dinu Gheorghe l-au avertizat pe fundaşul muntenegrean să renunţe la băutură, în caz contrar urmând să fie dat afară de la echipă. „Vamă“ e cu ochii pe jucătorul în vârstă de 29 de ani, reproşându-i că, în sezonul trecut, nu era în stare să joace decât 60 de minute pe meci din cauza vieţii extrasportive.

Lui Vladimir Bozovici i-a plăcut mult băutura, în ultimii ani cucerind la pas titlul de petrecăreţul numărul 1 din lotul giuleştenilor. Oficialii clubului au sperat să-l potolească pe internaţionalul muntenegrean cu amenzi din ce în ce mai drastice după fiecare escapadă, dar degeabă!

Eintracht l-a refuzat

La finalul campionatului recent încheiat, Copos şi compania i-au propus lui Bozo prelungirea contractului pe trei ani, cu un salariu de 180.000 de euro pe sezon. Cu o condiţie însă: să renunţe la consumul de alcool. „Ai grijă cu viaţa extrasportivă că noi vrem să luăm titlul. În primăvara nu erai în stare să duci mai mult de 60 de minute dintr-un meci. În noul sezon, avem nevoie de tine meci de meci, 90 de minute", a fost mesajul pe care şefii i l-au transmis fundaşului.

Nici când a plecat în vacanţă, Bozo n-a scăpat de atenţionări. Răzvan Lucescu şi Dinu Gheorghe l-au sunat de mai multe ori pentru a-l avertiza să nu facă excese. Jucătorul pare să fi respectat cerinţele conducerii, pentru că în cantonamentul din Austria trage tare la antrenamente.

Mai mult, fotbalistul e conştient că din cauza vieţii extrasportive a avut mult de pierdut. În urmă cu doi ani, el a ratat transferul la Eintracht Frankfurt, după ce nemţii au aflat că are probleme cu alcoolul.

28 de meciuri a jucat Vladimir Bozovici sezonul trecut, marcând un gol pentru Rapid.

Amenzi, excluderi şi cătuşe

- În timpul unui meci amical cu Juventus Colentina, după ce a fost schimbat la pauză, Bozo s-a dus direct în bar şi a băut trei sticle de bere.

- În perioada în care Boya era la Rapid, el şi Bozovici făceau un cuplu perfect de pahar. Împreună au strâns excluderi din lot şi amenzi mai mult decât golurile pe care le-au avut la Rapid. Nu mai puţin de şase escapade au avut cei doi! Bozovici chiar a reuşit „performanţa" să fie reţinut de poliţie, alături de Săpunaru, după ce a fost prins beat la volan!

- Recent, Bozo a şocat pe toată lumea, după ce a postat pe un site de socializare mai multe poze în care îi dădea bere copilului său de un an.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite