Bourceanu şi Curtean revin pe teren abia la finalul campionatului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii echipei FC Timişoara, Alexandru Bourceanu şi Alexandru Curtean, vor fi indisponibili în prima parte a returului din cauza operaţiilor la care au fost supuşi la genunchi.

Alexandru Bourceanu, operat de menisc la genunchiul stâng, şi Alexandru Curtean, operat la genunchiul drept după o accidentare suferită în meciul de Cupa României cu Voinţa Sibiu, fac recuperarea împreună.

Cei doi nu au participat la cantonamente alături de ceilalţi jucători alb-violeţi.

"Nu suntem încă pregătiţi pentru fotbal. În aproximativ două - trei săptămâni vom putea face antrenamente la intensitate normală. Lucrăm la sală, bicicletă, alergare pe bandă, dar la pregătire specifică suferim, sunt câteva luni de când nu ne-am antrenat. Am vorbit cu domnul antrenor, ne-a întrebat cum ne simţim. Sper să revenim cât mai repede. După ce revenim la antrenamente alături de colegi, în trei-patru săptămâni vom putea începe să jucăm. Ne-a transmis că ne aşteaptă la antrenamente şi, când vom fi apţi, să dăm totul pe teren pentru echipă", a declarat Bourceanu.

Alexandru Bourceanu regretă că accidentarea l-a scos din circuitul echipei naţionale şi consideră că, în perioada de recuperare, factorul psihologic este cel mai important. "În adâncul sufletului îmi doresc să ajung la naţională, dar asta e acum, sunt accidentat. Cred şi sper că în două săptămâni voi reveni la antrenamente normale. Dacă ar fi după mine, eu aş forţa, dar nu vreau să trec iarăşi prin ce am trecut. Am forţat în turul campionatului, a fost nevoie să mă antrenez. Să faci doar recuperare e mult mai greu decât să te antrenezi cu echipa. Faci aceleaşi exerciţii zi de zi, la antrenamentele normale apar tot timpul exerciţii noi. Psihic e cel mai greu. Acum suntem bine, suntem optimişti, sperăm să reintrăm cât mai repede", a adăugat Bourceanu.

Bourceanu speră ca FC Timişoara să câştige titlul în acest sezon. "Am mai pus vreun kilogram şi jumătate, pentru că n-am mai alergat de vreo două luni. Dar nu e o problemă, după ce încep să alerg, în cam o săptămână revin la greutatea ideală. Nu vreau să vorbesc de şanse, dar normal că ne gândim la titlu. Mai sunt colegi care au câştigat trofee, dar pentru mine ar fi cu siguranţă cea mai mare performanţă. Noi doi suntem mai relaxaţi acum, pentru că nu simţim încă presiunea competiţiei. Însă într-un fel e bine, pentru că ne putem vedea liniştiţi de recuperare", a subliniat Bourceanu.

La rândul său, Alexandru Curtean a afirmat că va reveni pe teren cam în aceeaşi perioada cu Bourceanu. "Încă nu am ieşit pe teren, vom începe zilele astea. Voi reveni cam în acelaşi timp cu Alex Bourceanu, sper să ne simţim bine, de asta depinde revenirea. Ne-am bucurat că i-am revăzut pe colegi, sper să revenim cât mai repede alături de ei", a completat Curtean.

Alexandru Curtean a vorbit şi el despre şansele echipei sale la câştigarea titlului, dar şi despre meciul din prima etapă, împotriva fostei sale echipei, Gaz Metan Mendiaş. "Dacă nu credem că putem depăşi Oţelul, n-ar mai avea rost să jucăm. Însă mai sunt şi echipe în spatele nostru care se pot implica serios în luptă. Nu cred că pe Eric îl va afecta ratarea pregătirii. A ajuns deja la o maturitate ca fotbalist, e de muilt timp la Mediaş, poate reveni repede la formă", a conchis Curtean.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite