Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Borcea nu se mai pregăteşte de Ligă

5 februarie 2010, 20:56 |  Autor: Marius Pitaru | 

Cuvinte cheie: dinamo, cristi borcea, liga,

Borcea (centru) s-a resemnat  că titlul a devenit o misiune  imposibilă pentru Dinamo  în acest sezon

Borcea (centru) s-a resemnat că titlul a devenit o misiune imposibilă pentru Dinamo în acest sezon

 

Şeful „câinilor“ a înţeles că primele două poziţii ale clasamentului sunt departe de Dinamo şi a fixat în Antalya, împreună cu jucătorii, ca obiectiv Cupa României şi locul trei. După cinci ani de secetă, formaţia din „Ştefan cel Mare” ţinteşte câştigarea competiţiei knockout. Asta, întrucât, din cauza situaţiei actuale, titlul pare o utopie.

„Câinii" încep să revină cu picioarele pe pământ! Nu-şi mai fixează obiective măreţe, nu mai dau declaraţii de preamărire, sunt ponderaţi şi concentraţi asupra a ceea ce urmează în partea a doua a sezonului. Nici nu s-ar putea altfel din moment ce Dinamo este pe locul opt în clasament, la şapte puncte de lider, cu multe echipe în faţă care trag la titlu. Tocmai de aceea, roş-albii au decis să nu mai insiste pentru prima poziţie din Liga I, ci să lupte pentru Cupa României. Trofeu pe care „câinii" nu l-au mai câştigat din 2005.

Evoluţiile din Amicale au pus „capac"

Noua ţintă a dinamoviştilor a fost trasată de Borcea în cantonamentul din Antalya, după ce s-a sfătuit şi cu fotbaliştii. „Este mai aproape de realitate să ne gândim la Cupă", a fost concluzia generală.

Roş-albii s-au gândit să se reorienteze din mers după ce au văzut şi cum se comportă echipa în partidele de pregătire. Dinamo nu a jucat nici bine, nici dezastruos, însă, în orice caz, nu la înălţimea unei viitoare campioane a României.

Ţălnar nu a reuşit, deocamdată, să ajungă la o formulă stabilă de echipă, iar campionatul va reîncepe peste două săptămâni. Oricum, strategia este ca roş-albii să-şi menajeze titularii în partidele mai uşoare din campionat, pentru ca vedetele să fie odihnite pentru Cupă. Aici, Niculescu şi compania aşteaptă să afle numele adversarului din semifinale. În această fază a competiţiei mai sunt calificate CFR Cluj,Vaslui şi Braşov.

Rivalii s-au întărit, dar Dinamo, nu

Adevărul este că Dinamo nici nu s-a întărit foarte mult pentru a conta cu adevărat în lupta pentru câştigarea campionatului. Deocamdată, transferuri certe sunt doar Cristi Munteanu, Mărgăritescu şi Daminuţă, plus revenirile împrumutaţilor. În rest, se mai aduc jucători la probe. Asta în timp ce la Timişoara, Vaslui şi chiar Steaua au sosit nume sonore precum Contra, Costly şi fraţii Karamyan.

A venit Leonardo, e aşteptat şi Rivas

Alături de „câini" s-a antrenat, ieri, şi brazilianul Leonardo Henrique Veloso, în vârstă de 22 de ani, ultima oară în Olanda, la Willem Tilburg. Sud-americanul, om de bandă stângă, este venit în probe şi, dacă va confirma, va semna cu roş-albii. De asemenea, Dinamo a pus ochii pe spaniolul David Rivas (31 de ani), de la Betis Sevilla. Acesta ar veni pentru postul de fundaş central.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Igor Cașu

    La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole