Borcea: "Suntem condamnaţi să câştigăm finala Cupei României cu Steaua"
0Preşedintele exercutiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat că echipa sa trebuie să câştige finala Cupei României cu Steaua pentru a salva acest sezon şi a apreciat că jucătorii antrenaţi de Ioan Andone s-au crezut deja în vacanţă la meciul cu FC Timişoara, pierdut cu scorul de 1-4.
"Este dezamăgitor jocul cu FC Timişoara, nu neapărat rezultatul. Cred că au tratat acest meci ca pe o vacanţă. Ei au pierdut. Au pierdut în jur de 200 de mii de euro, clasarea de la locul 4 la locul 6. Trebuie să ne concentrăm pe finala Cupei. Suntem condamnaţi să o câştigăm. N-au tratat cum trebuiau să trateze un meci care a fost de o importanţă pentru noi, că altfel era să fim pe locul 3, pe locul 4, decât pe locul 6. Putem să salvăm acest sezon. Putem să ne luăm revanşa, pentru că suntem datori în faţa fanilor. Dinamo n-a cunoscut, de când sunt eu la timonă, de trei ani să nu câştige un trofeu. Un trofeu mai fericit decât câştigat în faţa Stelei nu există. Am spus de la instalarea lui Olăroiu că Steaua va deveni mult mai puternică şi este mult mai puternică. Tradiţia ultimilor ani, indiferent că a fost Olăroiu, i-am ciocănit pe unde i-am prins", a declarat Borcea, duminică, la revenirea de la Timişoara.