Boloni, ameninţat cu puşcăria!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boloni a fost antrenorul lui Standard Liege până acum trei săptămâni
Boloni a fost antrenorul lui Standard Liege până acum trei săptămâni

Fostul antrenor al lui Standard e acuzat că a încălcat regulamentul antidopind, nepermiţând testarea a doi jucători în toamnă, după meciul cu La Gantoise de la 21 noiembrie.

Publicaţia „La Derniere Heure” a scris că Boloni e cercetat şi riscă de la şase luni până la cinci ani de închisoare!

Sursa citată a scris că s-au deschis două proceduri contra lui Boloni: una la Uniunea Belgiană şi cealaltă la Parchetul din Bruxelles.Boloni este acuzat de francezi şi de faptul că i-a dat afară din vestiar după meciul în cauză pe cei care intenţionau să-i cheme pe jucători la controlul antidoping.

Unul dintre oficali le-a povestit jurnaliştilor belgieni că antrenorul român s-a enervat extrem de rău când l-a văzut în vestiar, a început să gesticuleze şi l-a bruscat, dându-l afară din cabină.

Ladislau Boloni nu a dorit să comenteze prea mult pe marginea acestui subiect.

Fostul tehnician al celor de la Standard s-a limitat să afirme:
„ Nici nu mi-am dat seama cine a fost la noi în vestiar în acel moment. Probabil a fost o problemă de comunicare".

Acelaşi oficial care l-a acuzat pe Boloni a povestit că acesta l-a ameninţat că-l va da afară din vestiar din nou dacă va încerca să mai pătrundă în cabină.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite