Boloni: „Napoli va învinge şi se va califica”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul selecţioner al României nu crede în şansa Stelei.

Steaua îşi joacă viitorul european, mâine, la Napoli. Partida va avea loc la ora 22.00 şi va fi transmisă în direct de Pro TV. Bucureştenii nu au voie să piardă dacă vor să ajungă în 16-imile Ligii Europa, dar vor avea un meci extrem de greu. În ultimele şase partide jucate acasă în Europa, Napoli a înregistrat patru victorii şi două rezultate de egalitate. Acestea din urmă au venit chiar în acest sezon, în grupa K a Ligii Europa. Astfel, italienii au făcut 0-0 atât cu Utrecht cât şi cu Liverpool. În schimb, Steaua a uitat cum este să câştigi în deplasare în faza grupelor. Ultimul succes a fost obţinut în sezonul 2006 / 2007 al Ligii Campionilor, când roş-albaştrii s-au impus cu 4-1 pe terenul lui Dinamo Kiev.
Tocmai din acest motiv, Ladislau Boloni nu pariază pe români în meciul de mâine. „Dacă aş alege cu creierul, aş spune că Napoli va învinge şi se va califica. Joacă acasă, cu publicul în spate. Va fi o presiune deosebit de puternică asupra steliştilor. Să vedem în ce maniera vor reuşi să depăşească această presiune", a spus Boloni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite