Bogdan Pătraşcu: „Dacă o să dau gol, nu mă voi bucura“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul de 31 de ani va debuta, astăzi, la Dinamo într-un meci contra echipei sale de suflet. La ultima sa revenire în Regie, în tur, după opt ani petrecuţi în Italia, Pătraşcu a debutat cu gol. Acum, fotbalistul e într-o situaţie delicată.

„Adevărul": După mai bine de o lună de cantonament, azi începe campionatul pentru voi

Bogdan Pătraşcu: Pregătirea de iarnă este foarte importantă pentru fiecare jucător. Dacă vrei să ai un retur foarte bun trebuie să tragi tare şi-n amicale.

Te-ai acomodat cu noii colegi?

Da. Toţi băieţii sunt de treabă şi m-au primit foarte bine. Nu au fost probleme deloc, mă ştiam cu majoritatea jucătorilor. De exemplu, de Cătălin Munteanu mă leagă o prietenie veche şi suntem şi rude. În stagiul din Turcia am stat în cameră cu Ţucudean, şi el un băiat nou la Dinamo. În rest, mă înţeleg foarte bine cu toţi colegii.

Cum te simţi la 31 de ani? Crezi că vei rezista având în vedere că e concurenţă serioasă la mijlocul terenului?

Din punctul meu de vedere sunt apt de joc sută la sută. Bineînţeles depinde de antrenor dacă voi evolua sau nu, dar vârsta nu este un impediment. E foarte important să ai şi câţiva jucători mai experimentaţi în echipă, iar eu, la 31 de ani, nu mă simt bătrân, că doar nu joc cu buletinul în mână. Cât despre concurenţă...

Te baţi pentru titularizare cu Kone, Mărgăritescu...

Sunt doi jucători valoroşi. Fiecare dintre ei poate fi titular la Dinamo. Dar, ca la orice echipă, concurenţa mă motivează. În plus,
este foarte bine pentru orice formaţie să aibă posturile dublate cu fotbalişti de valoare.

Cu Andone cum te înţelegi?

Foarte bine, mai ales că am mai lucrat împreună şi la Sportul şi ne cunoaştem de mult timp. El a fost ultimul meu antrenor înainte de a pleca în străinătate şi cel care m-a promovat la echipa mare a Sportului.

În tur, când ai revenit la Sportul din Italia, ai marcat chiar în meciul tău de debut cu CFR Cluj. Dai gol contra „studenţilor" în primul tău meci la Dinamo?

Măcar de-aş da gol...Totuşi, eu am crescut la Sportul, este echipa mea de suflet, şi nu mă pot bucura dacă aş marca în Regie.

Apropo de reuşita ta contra CFR-ului, a venit în urma unei lovituri libere de la 20 de metri. Te pregăteşti special la antrenamente?

Exersez, este una dintre calităţile mele, dar în ultimul timp am repetat cam rar. Oricum, după ce începe returul o să rămân peste program.

Ce şanse crezi că are Dinamo să-şi îndeplinească obiectivele?

Cât mai sunt şanse matematice trebuie să luptăm pentru titlu. Este foarte greu să mai ajungem pe primul loc, dar noi sperăm. În Cupă, în schimb, avem şanse foarte mari. Important e să trecem de Braşov şi apoi vom vedea.

De unde vine porecla ta, „Bebe"?

Când aveam 16 ani şi am ajuns la echipa mare a Sportului, Petre Bunaciu m-a luat cu el în cameră. Şi, cum eram cel mai mic, el mi-a spus „Bebe". De atunci mi-a rămas porecla şi acum toată lumea aşa mă ştie.

Dănciulescu, îngrijorat de teren

După plecarea lui Marius Niculae, Dinamo a rămas fără căpitan. Favorit să preia banderola e Dănciulescu. „Nu contează cine va fi căpitan. Mai important este să câştigăm noi ca echipă. Eu cred că orice jucător de la Dinamo poate fi căpitan", a spus fotbalistul de 34 de ani. „Sperăm ca în Regie terenul să fie curăţat de zăpadă. Cu siguranţă însă nu vor fi cele mai bune condiţii de joc", a spus Dănciulescu.

3 sezoane şi jumătate a petrecut Pătraşcu la Sportul în perioada 1996 - 2000. El a jucat 93 de meciuri şi a marcat 6 goluri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite