Becali spune că va face apel la decizia Tribunalului Bucureşti în litigiul cu CSA Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Becali
Becali

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, ca FC Steaua să plătească Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua aproximativ 400.000 de euro, bani reprezentând chiria restantă, utilităţi şi penalităţi de întârziere pentru baza sportivă din Ghencea

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că va ataca la Curtea de Apel şi la Curtea Supremă hotărârea Tribunalului Bucureşti, prin care CSA Steaua trebuie să primească din partea FC Steaua 400.000 de euro, contravaloarea chiriei restante, a utilităţilor şi penalităţi de întârziere.

"O să rezolv aceste lucruri aşa cum spune judecătorul, fără să mai acuz eu, fără să mai zic ce cred. Curtea de Apel şi Curtea Supremă sunt însă nişte instanţe superioare unde mai greu poate avea cineva influenţă. Sunt judecători cu vechime mai mare, care au mai multă demnitate", a spus Becali la Digi Sport.

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, ca FC Steaua să plătească Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua aproximativ 400.000 de euro, bani reprezentând chiria restantă, utilităţi şi penalităţi de întârziere pentru baza sportivă din Ghencea

Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua a chemat în instanţă FC Steaua deoarece aceasta nu a plătit chiria şi utilităţile pentru baza sportivă din Ghencea în perioada iulie 2010 - august 2011, având datorii de aproximativ 250.000 de euro. Echipa patronată de Gigi Becali a renunţat să mai evolueze pe stadionul din Bulevardul Ghencea de la începutul sezonului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite