Becali aruncă în jucători cu bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul le-a achitat fotbaliştilor restanţele salariale pe două luni, urmând ca, până la finalul săptămânii, să plătească şi primele pentru calificarea în grupele Ligii Europa. Gigi Becali a dat din nou drumul la robinet. Pentru prima dată după plecarea lui Olăroiu de la echipă, fotbaliştii urmează să încaseze prime, pe lângă salarii!

Finalul campionatului trecut i-a prins pe stelişti într-o situaţie dezastruoasă. Fotbaliştii erau neplătiţi de luni bune, Steaua era la un pas să rateze Europa, iar perspectivele echipei erau sumbre. Venirea lui Olăroiu a revitalizat însă clubul. Fotbaliştii şi-au primit o parte din primele restante, circa 3.000 de euro de om, echipa a cucerit Cupa României contra lui Dinamo şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa. Totuşi, odată cu plecarea tehnicianului de 42 de ani, atmosfera părea că se strică din nou. Becali a „uitat" iarăşi să le achite jucătorilor suma cuvenită pentru cucerirea Cupei, dar şi remuneraţiile lunare angajaţilor săi.

Vrea să joace finala Ligii Europa

Proiectul cu Ronny Levy l-a entuziasmat însă pe patronul clubului, care a început să investească din nou serios la club. După ce a cumpărat jucători în valoare de aproape şase milioane de euro, Gigi a trecut şi la recompensarea elevilor lui Levy. Asta şi în contextul în care Steaua a început să aibă rezultate din ce în ce mai bune, evoluţiile consistente culminând cu calificarea categorică, în dauna lui ŢSKA Sofia, în grupele Ligii Europa. „Voi face o echipă mare de tot! Am investit mult şi voi investi în continuare. Putem să jucăm finala Ligii Europa în acest sezon", a declarat finanţatorul Stelei.

Iar primul pas l-a făcut deja. I-a vizitat pe jucători la un antrenament, unde le-a promis că vor începe să primească bani, în raport cu performanţele atinse. Astfel, în conturile majorităţii fotbaliştilor au intrat minimum 20.000 de euro, sumă ce reprezintă două tranşe din salariul lunar mediu la Steaua. Mai mult, până la finalul săptămânii, Nicoliţă şi compania vor primi şi bonusul de calificare în grupele Ligii Europa, cifrat la 10.000 de euro. Asta în condiţiile în care, în ultimii doi ani, când jucătorii au reuşit calificări în aceeaşi fază, Becali nu le-a mai dat banii promişi, tot câte 10.000 de euro.

30 de mii de euro este suma minimă pe care o va primi fiecare stelist în două rate salariale, plus prima pentru Liga Europa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite