Becali: "Nu mă mai interesează stadionul Ghencea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Becali
Becali

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că nu-l mai interesează stadionul din Bulevardul Ghencea pentru că nu se doreşte cu adevărat ca formaţia "roş-albastră" să se întoarcă acolo.

"La revedere, ce să mai! Jucăm pe Naţional Arena şi cu asta basta. Ei vor să vină Steaua, dar Steaua Polară, Steaua de la Mizil, Steaua de Nord, Steaua de Sud. Steaua de mare, nu ştiu care stea. Şi atunci să fie sănătoşi şi cu asta basta. Cu stadionul lor, nu mă mai interesează. Numele de Steaua la echipa de fotbal nu mai poate fi văzut decât cu Becali. Steaua fără Becali n-are farmec. Dacă eu mă retrag din fotbal, imediat a doua zi se retrage şi finu, se retrage şi Porumboiu. Veniţi cu macaraua şi luaţi Steaua. Dacă vin cu macaraua, eu le dau voie. Poftim, luaţi numele de Steaua, dar numai cu macaraua", a spus Becali.

Becali este nemulţumit de faptul că gruparea CSA Steaua continuă procesul cu FC Steaua privind marca "Steaua", deşi conducătorii clubului sportiv susţin că vor reîntoarcerea formaţiei antrenată de Ilie Stan pe stadionul din Bulevardul Ghencea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite