Becali: „Nu e posibil ca Steaua să joace atît de prost“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ronny Levy este deja istorie la Steaua. Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, l-a „înţepat" şi azi pe antrenorul israelian.

 „E posibil să greşesc, dar cred că a fost lipsă de comunicare între antrenor şi jucători. Nu e posibil ca Steaua să joace atît de prost. Paradoxul e că nu câştigi meciuri, dar n-ai ce să le reproşezi jucătorilor. Ei alergau ca bezmeticii, n-aveau busola care trebuia să vină de la antrenor. Levy îmi mai cerea jucători, pe cine să mai aduc acum? Mai avea nevoie în atac? Avem trei atacanţi pe bancă! Mai trebuie ceva la mijloc? Păi el juca cu 5 mijlocaşi cu Larnaca! Acum eu să mai aduc alţi jucători? O să aduc de la Barcelona!", a spus Becali, la GSP TV.

Becali a spus că va participa şi el la antrenamente: „Dacă luam bătaie, dar jucam frumos, nu era niciun fel de problemă! S-a văzut că jucătorii noştri au calitate şi că nu pot să joace ca o echipă. Am crezut ca batem cu 3-0 sau 4-0 cu Larnaca, de-aia am zis ca n-are rost să mă duc. E bine că am venit măcar cu un punct de acolo, e bine că luăm măsurile de acum şi că nu e târziu să îndreptăm. De-acum o sa fiu iar aproape de echipa! Ilie Stan e tânăr, o să mă duc eu la antrenamente să mă vadă pe acolo jucătorii. Cu disciplina e mai greu, aştia sunt jucatori cu personalitate!".

„Nu-l dau afară pe MM"
Becali a comentat şi despre o eventuală despărţire de actaulul manager general, Mihai Stoica. „Vorbim pe rezultate, nu pe vrăjeală. MM l-a adus pe Levy, nu i-a iesit, acum eu numesc antrenorul. Ilie Stan poate sa zică: nu vreau să lucrez cu MM sau că nu vrea să stea lângă el pe bancă. Un antrenor nu pune condiţii pentru manager! Poate să vină cu staff-ul lui, asta da", a mai spus Gigi, care a continuat: „Eu stabilesc toate condiţiile, cine le acceptă - bine, cine nu - să fie sănătos! Dacă pleacă MM eu ce să-i fac? Eu nu-l dau afară, dar s-ar putea să nu mai vrea el să stea, probabil nu va mai avea putere aşa mare".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite