Becali: "Fanii din galerie să stea la televizor!". Stoica îl contrazice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul Stelei, Gigi Becali, le-a transmis suporterilor stelişti din galerie, care îl contestă vehement, să nu vină la meciul Stelei cu ŢSKA Sofia, din playoff-ul Ligii Europa, care va avea loc la Cluj.

Încântat de simpatia cu care este primită echipa de suporterii din provincie, Becali vrea ca fanii care îl contestă să nu mai vină pe stadioane.

"Îi rog să nu mai vină la meciuri, să stea la televizor! Mie îmi place ca suporterii să se manifeste ca în Anglia. Le transmit public să nu vină la Cluj, la meciul cu ŢSKA. Oricum, am văzut că sunt mulţi oameni care iubesc Steaua în alte oraşe!", a spus finanţatorul.

Pe de altă parte, managerul general Mihai Stoica, cel care este cunoscut pentru relaţia bună pe care o are cu fanii stelişti, este de părere că Steaua va avea de suferit dacă nu va avea galeria aproape: "N-ai cum să te simţi bine fără galerie. Sper doar ca rezultatele din campionat şi din cupele europene să îi convingă să vină iar la stadion. Steaua va fi iar o echipă întreagă atunci când galeria va fi alături de noi"

Şefii Stelei au scos la vânzare aproximativ 20.000 de bilete pentru meciul Steaua - ŢSKA Sofia, care va avea loc joi, ora 20.30, pe stadion "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite