Şi "extratereştrii" obosesc! Xavi s-a săturat de drumuri. De la Bucureşti vrea direct acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xavi (în roşu) e principalul pasator al naţionalei Spaniei, fiind şi deţinătorul recordului de la Campionatele Europene
Xavi (în roşu) e principalul pasator al naţionalei Spaniei, fiind şi deţinătorul recordului de la Campionatele Europene

Pentru mulţi dintre fotbaliştii Barcelonei luna august este o lună extrem de încărcată în care elevii lui Vilanova au stat foarte puţin acasă.

Barca a jucat pe 4 august la Paris, cu PSG, apoi a plecat la Goteborg, pentru amicalul din 8 august, contra lui Manchester United, iar din Suedia a sosit direct la Bucureşti. Pentru şase dintre fotbaliştii vice-campioanei Spaniei nu urmează însă o perioadă mai uşoară, deoarece ei vor fi tot pe drumuri.
Luni naţionala Spaniei pleacă în Puerto Rico, pentru un amical cu naţionala ţării gazdă, amical în urma căruia ibericii vor încasa două milioane de euro. Din lotul lui Del Bosque fac parte şi şase catalani, Valdes, Pique, Iniesta, Busques, Pedro şi Fabregas.
Vice-căpitanul Spaniei şi al Barcelonei, Xavi Hernandes a fost învoit de selecţioner, fiind scutit de parcurgerea a încă 13.000 de kilometri, decizie care l-a bucurat pe fotbalistul de 32 de ani, sătul de drumuri. O învoire a primit şi Jordi Alba, acesta acuzînd o stare de oboseală după ce a jucat atît la Euro cît şi la Olimpiadă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite