REPORTAJ Aventurile unui puşti din România la derby-ul Barcelona- Real Madrid şi aroganţa unui politician de top

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David
David

Barca - Real reprezintă o amintire de neuitat pentru orice om care a văzut multe, darămite pentru un copil de 11 ani, erou al unei aniversări inedite.

Scânteia s-a aprins ieri-dimineaţă, în biroul redactorului-şef. Voiam să-l întreb ceva, probabil de bani, dar mi-a luat-o înainte: „Pe unde ai umblat ieri?". I-am răspuns ezitant: „Am fost la Barça-Real". Mi-a fost ruşine că aşa am sfidat criza, dar faţa colegului cu grad mai mare s-a luminat brusc.

„Ooo, la Barça-Real. Extraordinar. Trebuie să scrii ceva. Vreau să avem asta în ziar!" Recunosc că n-am fost de acord. „Ce să scriu? A fost ziua copilului meu şi l-am dus la Barcelona. L-am serbat la Mc'Donalds-ul de pe Rambla", am încercat o glumă. Până la urmă n-am fost în vreo insulă exotică din mijlocul Pacificului şi nici la Antipozi, pe unde umblă directoraşii, pardon managerii, din ziua de azi, ci la un „El Clasico".

Mihnea Măruţă a insistat însă să citească povestea celui de-al 221-lea derby oficial Barcelona - Real Madrid, văzută prin ochii unui copil de 11 ani şi scrisă de un tată cu 25 de ani mai în vârstă. Pentru început, precizez că David e fan Real Madrid, iar eu, Barcelona. Lui îi place Ronaldo, că are viteză şi ţepi făcuţi cu gel, mie - Messi pentru că joacă cu bucuria unui copil. Aşadar, am plecat la drum, fiecare cu visul lui. Să învingă favoriţii. Biletele pentru meci le-am vânat de aproape două luni. În fiecare zi, pe site-ul clubului scria sec: „Nu sunt bilete de vânzare".



AU ŞI EI BIŞNIŢARI

Se întâmplă rar ca „socios" să rateze un asemenea duel şi, cum Barça are peste 160.000 de membri cotizanţi, iar „Nou Camp" numai 98.000 de locuri, şanse să prinzi bilete la derby sunt destul de puţine, pentru că prioritate au ei. Pontul şi speranţa mi le-a dat un prieten: „Cu o zi înainte, vezi că se mai pun în vânzare bilete la stadion. Mai renunţă unii abonaţi şi, dacă ai noroc, faci rost de tichete. În zone mai nasoale ale stadionului, dar măcar eşti acolo". Am ajuns la Barcelona cu două zile înainte de meci şi primul drum de la hotel l-am făcut la stadion.

Vineri după-amiază, situaţia era descurajatoare. Doi bişniţari tuciurii, dar nu români, mi-au oferit bilete la preţuri între 300 şi 500 de euro bucata. I-am refuzat politicos, chiar dacă puştiul nu prea înţelegea de ce nu le luăm. L-am amăgit spunând că „le cumpărăm mâine" şi ca bonus am luat un tur de „Nou Camp".
Impresionant! Şi ca preţ, dar mai ales ca istorie. 40 de euro, pentru amândoi, şi alţi 12 pentru o poză cu trofeul Ligii Campionilor între noi. Poţi vedea însă tot ce ţine de Barça, de la primul echipament din istoria clubului până la banderola donată de Puyol la finalul sezonului trecut. Vestiarul în care se schimbă Messi, tabla pe care explică Tito Vilanova schemele ori jacuzzi în care-şi bagă Pique picioarele sunt ţintele preferate ale japonezilor înarmaţi cu aparate foto capabile să imortalizeze parcă şi urma respiraţiei „extratereştrilor". Hagi şi Popescu au locul lor în istoria clubului, iar în sala multimedia, la momentele remarcabile, e golul Regelui, înscris de la jumătatea terenului într-un meci cu Celta Vigo.

A început ziua de sâmbătă tot cu gândul la biletele de meci. Găsim sau nu găsim? Am luat metroul până la staţia Maria Cristina, convins că ceva s-a întâmplat peste noapte. Din păcate, nimic, doar că în loc de doi bişniţari am văzut vreo patru. Aceleaşi preţuri, aceeaşi ofertă, niciun euro sub. Era în jurul prânzului şi Barça - Real, cadoul copilului, risca să devină o afacere de televizor. În Barcelona, dar la televizor. La stadion prea puţină agitaţie. Studenţii din cartier, pentru că „Nou Camp" se află într-un cartier universitar, îşi vedeau liniştiţi de treabă.

100 DE EURO BILETUL


Am plecat dezamăgit, mutând atenţia băiatului spre alte obiective turistice. Acvariul cu rechini din Portul Vechi i-a mai distras atenţia de la problema pe care o aveam, iar spre seară am primit telefonul izbăvitor. „Vezi că ţi-am luat două bilete", am auzit în ureche. „Cu 100 de euro bucata, la tribuna a doua". Incredibil, am gândit pe loc. Seara, uitându-mă cum sunt locurile pe stadion, aveam să constat că cele de 100 de euro - mă rog, 98 la preţul oficial - sunt, ca să mă folosesc de titlul unui film celebru: „Acolo unde se avântă vulturii". Sau, mai pe româneşte spus, „la cucurigu". Însă e Barça-Real şi asta e tot ce contează, chit că urma să-i vedem pe Messi şi pe Ronaldo de la 50 de metri înălţime.


Duminica e sfântă pentru spanioli. Nimeni nu munceşte, magazinele sunt închise, lumea iese în parcuri. A doua ţară din UE afectată de criza economică nu se abate de la tabieturi. Colac peste pupăză, în ziua derby-ului la Barcelona a fost grevă la metrou, iar trenurile au circulat din 40 în 40 de minute, lumea bulucindu-se în vagoane precum pe vremuri la ajutoare.

Am renunţat la varianta metroului şi am luat-o agale pe străzi către Piaţa Catalonia, socotit centrul de drept al oraşului. Din trei în trei balcoane, steagul Cataloniei flutura ţanţos. În fapt, Catalonia chiar e o problemă pentru Spania. Conform ultimului sondaj, 52% din locuitorii provinciei doresc separarea de Spania, deoarece guvernul de la Madrid nu le oferă sprijinul cerut, ci mai degrabă ia măsuri de austeritate. Suporterii Barcelonei spun că ei se simt catalani, nicidecum spanioli, şi că îşi doresc chiar o naţională a lor recunoscută, în care Xavi, Pique, Puyol, Valdes ori Busquets să facă legea. Naţionala Cataloniei există, însă joacă doar meciuri amicale, în general la sfârşitul fiecărui an. Probabil şi din această dorinţă de separare, ura catalanilor faţă de Real Madrid a atins în ultimii ani cote covârşitoare.

FANII SE STRÂNG LA PLAJĂ

Pentru suporterul de rând al Barcelonei, un meci cu Real începe cu multe ore înaintea fluierului de start. E ca un ritual. Cât e cald, fanii se strâng pe plaja din zona Barceloneta. Aşa a fost şi duminică. La prânz, nisipul de pe plajă semăna cu tribuna de pe „Nou Camp". Plin de însemnele Barcelonei. Tricouri, eşarfe, steaguri, fulare aşezate pe jos.

Proprietarii se răcoreau marin, după nişte bericioaice linse chiar la Malul Mediteranei. Să fii fanul Barcei nu e chiar ieftin, nici dacă te îmbraci de la magazinele magrebienilor de la plajă. Un tricou, imitaţie, şi nu original, costă 30 de euro, eşarfa - 10 euro, steagul - la fel. „Pentru celelalte există Mastercard", vorba reclamei. Meciul era programat să înceapă la ora 19.50 locală, o oră mai târziu la Bucureşti, dar noi am ajuns la „Nou Camp" cu trei ore înainte de joc. Probabil de nerăbdare, posibil de emoţie să fim siguri că intrăm şi că avem locuri. În jurul arenei, altă viaţă. Adică viaţă! Atmosferă, suporteri adevăraţi, femei şi copii, tineri şi bătrâni, toţi cu Barça.

Imnul echipei, celebrul „Cant del Barça", cu al său refren „Tenim un nom que el sap tothom - Barça!, Barça!, Barça!" (Avem un nume pe care îl ştie toată lumea - Barça!, Barça!, Barça!) e pe buzele tuturor, iar duşmanul de moarte, „echipa îngâmfatului Mourinho", cum spun catalanii, pare nu avea nicio şansă.
Pe arenă aveam însă să constatăm că nu Mou e omul cel mai hulit de la Real, ci portughezul Pepe, gratulat la anunţarea echipelor cu un dur „Asasin".
Catalanii nu uită că fundaşul Madridului a călcat animalic pe mâna lui Messi acum două sezoane, provocându-i acestuia dureri crâncene. Barça - Real din vârful tribunei e totuşi Barça - Real măcar pentru atmosferă. Şi, spre fericirea copilului şi, de ce nu, a tuturor, chiar a fost un meci remarcabil, un meci în care Messi şi Ronaldo au împărţit prăjituri pe gazon, iar ceilalţi au participat la prepararea lor.

MECI DE POVESTE


Duelul giganţilor din fotbalul actual s-a încheiat nedecis şi cred că a mulţumit pe toată lumea. Barça şi-a păstrat distanţa de opt puncte, Real n-a ieşit definitiv
din lupta pentru titlu, Messi a ajuns la numai un gol de recordul lui Di Stefano, care a punctat de 18 ori în eternul duel, Ronaldo a ajuns la al şaselea El Clasico în care marchează, eu i-am oferit copilului o aniversare fericită, iar el a văzut un spectacol la care nici cei din generaţia mea nu visau în copilărie. Sau, ca să citez un coleg: „Dacă la 11 ani ajungeam pe «Nou Camp», acum eram primar de sector!"

DAvid
David
David



Ultimul bonus al acestei experienţe ne-a tăiat calea târziu în noapte. Aproape de hotel, într-un soi de autogară cu un parc de autobuze, autocarul gol al Barcelonei a oprit câteva minute. Suficiente pentru o poză de colecţie, perfectă pentru nişte like-uri admirative în comunitatea de Facebook a puştilor de clasa a V-a.

Preţuri piperate la magazinul clubului

Preţurile din magazinul oficial al clubului sunt aspre rău. Un trening - 120 de euro, tricouri pe la 80 de euro, o minge 30 de euro şi lista poate continua. Cu excepţia unui fular de 18 euro, pe restulle-am trecut la capitolul
„luăm data viitoare".


Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost la „El Clasico"

Şi cum orice lucru bun şi frumos trebuie să fie umbrit de ceva, pentru că altfel n-am trăi în România, la îmBarçarea în avionul de întoarcere, şuşoteala a doi pensionari care-şi vizitaseră odraslele căpşunite pe culturile Spaniei mi-a atras atenţia. „Uite-l pe ăla de la Parlament. Ăla de-i în locul lui Roberta. Ia uite ce băţos se ţine. Nici nu salută".

Nefericita bârfă a victimei se numeşte Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, acelaşi personaj care sâmbătă a zburat cu un elicopter SRI până la Botoşani pentru o întrevedere de zece minute cu autorităţile locale, după care s-a dus la serbările Dorohoiului să cinstească un pahar cu electoratul PSD-ist.



Şi cum călătorului îi stă bine cu drumul, a doua zi dimineaţă, Zgonea a forţat o vizită-fulger pe „Nou Camp". Nu ştiu dacă i-au plăcut meciul şi sejurul la Barcelona, dar pot depune mărturie că la întoarcere toţi cei din grupul lui aveau achiziţii consistente din duty-free. Şi că la scara avionului l-a aşteptat un microbuz în care s-a suit alesul poporului şi toţi cei aleşi de el să nu meargă cu autobuzele aeroportului, ca orice călători obişnuiţi. „Ai văzut, al dracu', l-a luat o maşină cu numere de Ilfov", i-am mai auzit pe cârcotaşii de vârsta a treia, nostalgici ai vremurilor când maşinile de Ilfov erau ceva special.

Foto: Adevarul/ Valeriu Zgonea
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite