Bărboianu: "M-a impresionat proiectul Dinamo"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a fost declarat liber de contract, Ştefan Bărboianu a semnat un contract până în vară cu Dinamo.

Fundaşul a fost prezentat la noua sa echipă într-o conferinţă de presă la stadionul din Ştefan cel Mare.

"Mă bucur că am ajuns aici, am trecut printr-o perioadă grea. Îmi e dor de fotbal, de meciurile oficiale şi îmi doresc să reintru cât mai repede şi să joc. Am avut o perioadă în care m-am pregătit de unul singur. Am avut de ales din mai multe variante, dar m-a impresionat proiectul Dinamo, faptul că s-a întinerit lotul, ce se vrea pe viitor şi m-am sfătuit şi cu colegii mei de la naţională, Torje, Alexe, Ganea.

Şi vorbele frumoase ale domnilor Andone, Borcea şi Badea m-au făcut să aleg Dinamo. M-au făcut să mă simt important. Am semnat până în vară şi vreau să fac ceva bun, după, vom discuta. Acum 4 luni Dinamo era un adversar pentru mine. Am înţeles şi eu ce înseamnă să fii jucător profesionist. Trebuie să luăm şi noi exemplul celor din străinătate, unde se transferă jucători de la o rivală la alta, suntem profesionişti.

Nu ştiu ce va fi din vară, nu e nimic sigur. Ştiu cum au fost primiţi jucătorii. Am vorbit cu foarte mulţi suporteri din Craiova şi mulţi m-au încurajat şi mi-au spus că nu are rost să-mi bat joc de viitorul meu. Domnul Piţurcă nu a avut niciun rol în transferul meu la Dinamo. Îmi doresc să o batem pe Steaua mai mult decât pe Universitatea Craiova", a declarat Ştefan Bărboianu, care va purta numărul 18 la Dinamo.

Bărboianu a efectuat aseară, la ora 18:00, primul antrenament alături de noii săi colegi şi a aflat că este în cărţi pentru un loc de titular sâmbătă, din Giuleşti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite