„Balaj e prieten cu Meme!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii bănăţenilor au găsit explicaţia pentru că li s-a refuzat un penalty. Ei vor solicita ca pe viitor niciun meci de-al lor să nu fie arbitrat de centralul din Baia Mare, care poartă ecusonul FIFA din 2001. Derby-ul etapei a oferit, ca de obicei, puţin fotbal pe teren şi mult scandal după fluierul de final.

Imediat după terminarea jocului, finanţatorul Timişoarei, Marian Iancu, s-a dezlănţuit, spunând că arbitrul întâlnirii a greşit voit împotriva formaţiei sale. „Balaj trebuie să-mi dea explicaţii publice de ce nu mi-a dat 11 metri. Era drogat, a dormit? Acest Balaj ne-a tâlhărit", a tunat patronul bănăţenilor. „Balaj nu e în stare să facă un arbitraj bun dacă nu-i sună telefoanele. Arbitrii trebuie să ne respecte. Altfel, o să-i luăm cu furcile şi o să le scoatem ochii", a continuat Iancu pe un ton ameninţător.

„Am crezut că are caracter"

Tonul vehement al patronului a fost preluat şi de managerul sportiv Daniel Stanciu. Acesta pune erorile comise de Balaj pe seama relaţiei de amiciţie pe care arbitrul o are cu stelistul Mihai Stoica. „S-a spus că eu sunt prieten cu Balaj, dar s-a văzut că el e, de fapt, prieten cu Meme! Am crezut că Balaj are caracter, dar, după ce a făcut sâmbătă pe teren, nu mai am ce să-i spun! Noi ne doream doar să ne arbitreze corect", a spus Stanciu pentru „Adevărul".

Managerul Timişoarei a precizat că este sigur că centralul nu va mai oficia la partidele echipei sale: „Din campionatul viitor, Balaj nu va mai fi delegat la jocurile noastre fiindcă îl vom recuza. Nici în acest sezon nu va mai veni la Timişoara. Dacă va fi delegat, se va recuza singur. Altfel, îl voi determina eu să o facă! Pun pariu pe orice că nu va mai arbitra Poli! El să fie trimis la meciuri de Liga Campionilor şi la partidele Stelei. S-a văzut că acolo se simte mai bine", a încheiat Stanciu.

Acesta crede că „violeţii" vor mai avea de pătimit în actuala stagiune: „Vom încerca să ne luptăm pe teren cu toate aşa-zisele greşeli care, cu siguranţă, vor mai fi comise împotriva noastră". 

"Nu pot să zic eu dacă a fost sau nu penalty. De lovit, în mod sigur, m-a lovit jucătorul Stelei.''
Alex Curtean
mijlocaş Timişoara

"Nu vreau să mă pronunţ asupra fazei cu penalty-ul pentru a nu-i influenţa pe membrii comisiei care îl va judeca pe Balaj.''
Vasile Avram
preşedinte CCA

La ce faze au protestat timişorenii

-  Penalty neacordat pentru Poli după un duel în careu între Iliev şi Curtean.
- Ricardo, iertat de eliminare după un cot în figură aplicat lui Alexa.

Uhrin, influenţat de Iancu

Înfrângerea Oţelului în meciul cu FC Braşov a dat peste cap planurile tactice ale timişorenilor în derby-ul cu Steaua. Antrenorul Duşan Uhrin jr intenţiona să joace ultraofensiv contra echipei lui Cîrţu, dar şi-a schimbat strategia după o discuţie cu patronul Marian Iancu. Cu o zi înainte de partidă, acesta i-a sugerat tehnicianului că un egal nu ar fi tocmai rău pentru echipa sa, în contextul în care liderul Oţelul pierduse.

Uhrin jr şi-ar fi dorit să-l trimită în teren din primul minut şi pe Axente, alături de Nikolici şi Magera, însă a renunţat la formula cu trei vârfuri autentice şi l-a trecut pe bancă pe Axente. „Contează să nu pierdem. Ştiu că am spus că nu mă interesează ideea de invincibilitate şi că vreau victorii, dar în cazul de faţă un egal ne avantajează", i-a transmis Iancu antrenorului înainte de confruntarea cu Steaua.

Poli Timişoara: Pantilimon - Helder, Cisovsky, Ghionea, Sepsi - Curtean, Alexa, Burcă, Rocha (Axente 73) - Nikolici (Zăgrean 90+2), Magera. Antrenor: Duşan Uhrin jr
Steaua: Tătăruşanu - Bonfim, Iliev (Ricardo 71), Geraldo, Brandan - Bicfalvi, Gardoş - Nicoliţă, Maicon (Onofraş 53), Surdu (Latovlevici 90) - Bilaşco.  Antrenor: Sorin Cîrţu
Stadion „Dan Păltinişanu": 30.000
Arbitru: Cristian Balaj

Insistă că n-a greşit cu nimic

Centralul acuzat de timişoreni a revăzut de mai multe ori faza în care Iliev l-a doborât în careu pe Curtean. Balaj rămâne la părerea că a luat decizia corectă şi că nu trebuia acordată lovitura de la 11 metri. „În astfel de faze, indicaţiile celor de la UEFA sunt destul de clare: arbitrul nu trebuie să ia o decizie care poate influenţa în mod direct jocul", s-a confesat Balaj unor apropiaţi.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite