Balaci: "Nu vreau o finală Steaua-Dinamo, pentru că nu ştiu cu cine să ţin"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul jucător Ilie Balaci a declarat că nu îşi doreşte o finală a Cupei României-Timişoreana între Steaua şi Dinamo pentru că nu ştie cu cine să ţină. La STeaua e antrenor prietenul său, Sorin Cârţu, şi la Dinamo a evoluat în trecut.

"Nu mi-aş dori ca Steaua cu Dinamo să joace în finala Cupei, pentru că n-aş şti cu cine să ţin, cu Dinamo, echipa la care am jucat, sau cu Sorin", a spus Balaci.

Ilie Balaci consideră că la Universitatea Craiova nu se pot obţine performanţe, deoarece în lot sunt multe "cadavre". "Tare mult mi-aş dori să fie cu două locuri mai sus. Din fericire pentru mine nu sunt implicat în acest proiect. Fostul mare antrenor Valentin Stănescu spunea că nu poţi face treabă cu cadavre, ori cadavrele Craiovei sunt cadavre, din păcate", a adăugat Balaci.

Sorin Cârţu, Ilie Balaci, Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Costel Orac şi Rodion Cămătaru au participat, joi, la conferinţa de presă prilejuită de lansarea campaniei "Drumul Mingii", care prevede parcurgerea, înaintea finalei Cupei României-Timişoreana, a 2.400 de kilometri în decurs de 40 de zile între oraşele Timişoara şi Braşov.

Finala Cupei României - Timişoreana se va disputa la data de 25 mai pe Stadionul Tineretului din Braşov. În semifinalele competiţiei sunt calificate echipele FC Braşov, Gloria Bistriţa, Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite