VIDEO Momentul în care Piţurcă îl face servitor pe Ilie Balaci. Replica Minunii Blonde: "Eu am fost jucător de fotbal, nu de cazinou!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între selecţionerul Victor Piţurcă şi fosta glorie a Universităşii Craiova, Ilie Balaci, a izbucnit un conflict deschis.

Motivul? Universitatea Craiova."M-a deranjat şi faptul că unii foşti fotbalişti de acolo, sevitori de-ai lui Mititelu, îşi spun părerea. Când m-am întâlnit cu Ilie Balaci, n-a recunoscut. Îi transmit lui Ilie că dacă mai vorbeşte vreodată de mine o să vadă el ce i se întâmplă", a spus Piţi la Dolce Sport.

Replica lui Balaci nu s-a lăsat aşteptată." Să mă apuc eu acum să intru în polemică cu un jucător de cazino? Nu are rost. Din câte ştiu eu, Piţurcă a fost jucător de fotbal, nu de cazino. Până la urmă, ce ar putea să îmi facă Victor Piţurcă? Poate să îmi facă doar două lucruri: să îmi spargă roţile de la maşină sau să mă coopteze în staff-ul naţionalei. Eu nu am nicio vină că el stătea pe la porţile lui Ion Oblemenco şi nu a avut loc în echipa Craiovei Maxima. Recunosc, a luat o Cupă a Campionilor Europeni, e un merit de-al său. De aici, până la ameninţările împotriva mea, e cale lungă. L-a deranjat faptul că m-am dus la tribunal lângă Mititelu? M-am dus pentru Craiova. Era normal să fac asta, pentru că acelui om i s-a făcut o nedreptate. I s-a intrat în casă şi i s-a furat toată mobila. Poate era normal să fie şi Piţi acolo, dacă îi păsa de Craiova, dar nu e problema mea. Îl anunţ pe această cale că am tot dreptul din lume să vorbesc când vreau de Universitatea şi de naţională, pentru că, în timpul carierei de fotbalist, mi-am câştigat acest drept. ", a spus Balaci pentru ProSport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite