Bakaj află azi dacă va deveni „câine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum „Adevărul“ v-a prezentat în ediţia de joi, albanezul Elis Bakaj (23 de ani) este foarte aproape de un transfer la Dinamo.

Tatăl mijlocaşului, alături de Suleiman Demollari, fostul jucător al roş-albilor din anii '90, şi intermediarul acestui transfer, au ajuns aseară la Bucureşti, iar azi au programată o rundă de negocieri cu Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al bucureştenilor.

În cazul în care cei trei vor ajunge la un numitor comun, atunci Bakaj se va alătura de mâine noilor săi colegi. Până atunci, mijlocaşul albanez va juca azi ultimul meci pentru Dinamo Tirana, în derby-ul din campionat cu FK Tirana.


Golgheterul Albaniei

Demollari are numai cuvinte de laudă despre Elis, ofertat anul trecut şi de Borusia Dortmund: „Este singurul albanez care aduce cu mine în privinţa jocului. Cu siguranţă le va aduce aminte suporterilor dinamovişti de mine".

Singurul aspect de pus la punct este în privinţa banilor: albanezii vor 300.000 de euro, după ce în urmă cu doi ani l-au achiziţionat cu jumătate din sumă de la Partizan Tirana. Potrivit unor surse dinamoviste, afacerea se va încheia însă în jurul sumei de 250.000 de euro.

Un alt aspect important este salariul jucătorului care în ultimii doi ani a fost desemnat cel mai bun fotbalist din Albania, sezonul trecut a fost golgheterul ligii, cu 18 reuşite, şi a cucerit şi titlul cu Tirana. Bakaj primeşte 7.000 de euro lunar iar bucureştenii trebuie să-i ofere cu cel puţin 3.000 de euro mai mult.

Oficialii clubului din Tirana sunt de acord să se despartă acum de Bakaj pentru că acordul său expiră la finalul anului şi-n vară ar l-ar putea pierde gratis. Mijlocaşul, care are câteva selecţii şi la naţională, a evoluat pe finalul partidei cu România din 2007, scor 6-1, în timp ce la partida de anul trecut, tot în compania tricolorilor (1-1), a stat doar în tribună.

" Dinamo este o rampă de lansare. Au contat mult vorbele lui Demollari şi aş vrea să-i calc pe urme. "

Elis Bakaje
mijlocaş Dinamo Tirana

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite