Bakaj, „Prinţul“ albanez!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roş-albii au încheiat ieri seria meciurilor amicale, iar albanezul „câinilor“ a adus victoria cu 1-0 în faţa uzbecilor de la Andijan, reuşind un gol care a adus aminte de Adrian Cristea. După aproape o lună de pregătire, Andone pare că a reglat problemele din apărare şi a întărit linia de mijloc prin trei achiziţii importante: Bakaj, Vlad Munteanu şi Pătraşcu.

Elevii lui Andone răsuflă uşuraţi pentru că mâine ajung în ţară, după aproape o lună de cantonament, şi primesc trei zile libere pentru a sta alături de familii. Meciul de ieri împotriva celor de la Andijan a fost ultimul dintr-o serie de opt şi unul perfectat special pentru ca „Fălcosul" să-l vadă la lucru pe Bakaj, omul pentru care dinamoviştii au achitat 300.000 de euro către Dinamo Tirana. Nu a început ca titular, a intrat la pauză, dar nu a dezamăgit, ba din contră. A pasat corect, cu o singură excepţie atunci când Mărgăritescu nu a prins balonul expediat de el, apoi i-a oferit mingea ideal lui Ţucudean, dar acesta a ratat copilăreşte.

Apogeul a venit în minutul 57 când de la 20 de metri a adus victoria, cu un şut plasat, şi a confirmat astfel că poate  şi un bun executant al loviturilor libere, mai ales după plecarea lui Adrian Cristea. În plus, e un fotbalist polivalent, poate juca oriunde în linia mediană, ieri, la debutul pentru „câini", începând ca mijlocaş stânga, deşi profilul său este unul ofensiv.

Ando a schimbat sistemul

După cele opt meciuri amicale roş-albii promit să arate altfel în retur. Judecând după rezultatele din Antalya, „noul" Dinamo e formaţia care nu mai încasează goluri pe bandă rulantă, având o serie de trei meciuri în care a păstrat poarta intactă, iar mijlocul lucrează mai intens cu defensiva, în timp ce atacul pare să sufere, capitol care în turul campionatului a fost forte.

Diabate, fundaş central

În plus, „Fălcosul", pe lângă faptul că a renunţat la zece jucători de bază şi a promovat tineri, a schimbat şi sistemul, ascultând de vorba lui Cornel Dinu, şi transformându-l din 4-2-3-1 în 4-4-2. Fără transferuri scumpe sau de marcă, echipa pare aşezată: Vlad Munteanu şi Pătraşcu au adus experienţă, iar tânărul albanez Bakaj a adus un plus de tehnică.

În atac, veteranul Dănciulescu se bucură de încredere, iar colegii săi mai tineri Alexe şi Liviu Ganea vor face cu rândul pentru a fi alături de el în ofensivă. Şi, cum transferurile nu au ţintit şi apărarea, Ando şi-a făcut rost de „dublură" pentru fundaşii centrali, în persoana lui Diabate, care a început la Dinamo ca apărător în mijlocul defensivei, dar pe care Rednic, fostul său antrenor, l-a mutat pe flancul stâng.

"Toţi băieţii aleargă să nu luăm gol, avem o nouă înfăţişare faţă de echipa din tur. Ştiam că Bakaj e talentat. Şi dacă juca în Congo ar fi făcut-o foarte bine, are adevărate calităţi."
Ioan Andone  antrenor Dinamo

"Mă bucur că am reuşit să marchez, dar este nevoie de timp pentru a mă acomoda la echipă şi a intra mai uşor în joc."
Elis Bakaj mijlocaş Dinamo

1 - 0

Dinamo: Curcă - Rubio, Grigore, Moţi, Crăciun - Torje, Mărgăritescu, Pătraşcu, C. Munteanu - Dănciulescu, Alexe.
Au mai jucat: Bălgrădean, Bordeanu, Bakaj, Diabate, Ţucudean, Păun, Mărmăneanu, Scărlătescu, Stănescu
Antrenor: Ioan Andone
FK Andijan
(locul şapte în prima ligă din Uzbekistan)
A marcat: Bakaj 57
Partida s-a jucat în Antalya, Turcia

Amicalele lui Dinamo

Adversar    Scor
Austria Viena (Austria, locul 4)    0-3
Obolon Kiev (Ucraina, locul 11)    2-0
Partizan Belgrad (Serbia, locul 1)    0-0
Dacia Chişinău (Moldova, locul 1)    4-0
Hajduk Split (Croatia, locul 2)    1-1
Gyeongnam (Coreea, locul 6)    0-0
Olimpija Ljubljana (Slovenia, locul 7)    0-2
Andijan (Uzbekistan, locul 7)    1-0

Total: 2 înfrângeri, 3 remize, 3 victorii

image
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite