Vali Badea şi-a reziliat contractul cu Craiova
0Atacantul Valentin Badea şi-a reziliat, joi, pe cale amiabilă contractul cu formaţia Universitatea Craiova, la numai şase luni de la transferul în Bănie, şi este al treilea jucător aflat în această situaţie după Dorel Stoica şi Florin Şoavă, conform NewsIn.
"Nu mi-am dorit să plec de la Universitatea, aş fi vrut să mai joc aici, dar dacă oficialii clubului mi-au cerut asta şi nu am avut ce să fac. Aş fi vrut să fac mai mult pentru echipă şi îmi pare nespus de rău că am prins această situaţie dificilă şi pentru club", a spus Badea, pentru NewsIn. Totuşi, conform unor surse, atacantul încearcă să negocieze cu Mititelu pentru a-şi primi măcar o parte din restanţe, pentru că nu a mai primit salariul de mai multe luni. Sosit în vară la Craiova din postura de jucător liber de contract, Badea a evoluat în 13 meciuri în prima parte a campionatului şi a înscris de numai două ori. Valentin Badea este al treilea jucător care îşi reziliază contractul cu Universitatea în această iarnă, după Dorel Stoica şi Florin Şoavă. De asemenea, australienii Joshua Rose, Josh Mitchell şi Michael Baird negociază cu oficialii clubului în acest sens.