Axente se apără: "Nu le-am arătat fanilor degetul mijlociu!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Timişoara a trecut pe primul loc după victoria cu Turda, 3-0, dar un grup de suporteri de la tribuna a II-a l-a înjurat pe Axente pe tot parcursul meciului. Axente a fost înlocuit şi a gesticulat spre suporteri dar dezminte faptul că i-a jignit.

"În primul rând vreau să se ştie că nu am arătat niciun deget mijlociu, cum s-a spus, doar am dat din mâini nervos, a fost o ieşire la adresa unor grupuri de oameni care mă înjură de la începutul sezonului. Totul are o limită. Poate, dacă eram doar de jumătate de an aici, nu îi băgam în seamă, dar cred că e nedrept comportamentul lor. Sunt de foarte mulţi ani la clubul ăsta, ţin la această echipă şi la acest oraş şi chiar şi când am fost împrumutat la Oţelul tot aici am dorit să mă întorc şi să joc. Am avut o perioadă mai slabă din care eu cred că am ieşit şi sincer mă aşteptam să fie altfel la meciul ăsta. Sunt sigur că sunt mulţi oameni de la tribuna a doua care mă susţin şi îmi pare rău dacă s-au simţit lezaţi. Am reacţionat doar la adresa celor care m-au înjurat", a declarat Axente pentru Prosport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite