„Atacantul Ferrari“
0
George Ţucudean, autorul unei „duble“ în Supercupă, este cel mai bogat fotbalist din România. În vârstă de 21 de ani, are trei maşini de lux cumpărate de tatăl său, un prosper om de afaceri din Arad.
Dinamo a câştigat Supercupa României, al doilea trofeu în două luni, după ce îşi trecuse în cont şi Cupa în mai, iar eroul „câinilor" a fost tânărul atacant George Ţucudean, în vârstă de 21 de ani. Introdus la pauză de Dario Bonetti în locul lui Marius Niculae, „puştiul-minune" al lui Dinamo a marcat de două ori, ultima reuşită asemănătoare cu cea a lui Balotelli din meciul cu Germania de la Euro, fiind declarat şi jucătorul meciului.
Ţucudean e unul dintre preferaţii galeriei „roş-albilor", care susţine proiectul tehnicianului italian de a miza din ce în ce mai mult pe jucătorii tineri. „Sunt foarte fericit şi cred că toţi dinamoviştii sunt la fel. Lor le dedic trofeul. Am dominat meciul şi am arătat că am meritat să câştigăm", a spus atacantul, care are o poveste atipică pentru un fotbalist.
Tatăl său, avere de 40 de milioane de euro
Spre deosebire de mulţi dintre colegii săi, care au găsit în fotbal un mijloc de a scăpa de sărăcie, Ţucudean n-a avut niciodată griji financiare. Familia lui este una dintre cele mai înstărite din Arad, fiind moştenitoarea imperiului din industria de cherestea şi mobilă a familiei Cosma, iar tatăl său, Marius Ţucudean, fost fotbalist la UTA la începutul anilor '90, are grijă să-i facă toate poftele atacantului lui Dinamo. Ţucudean senior deţine una dintre cele mai mari fabrici de productie a mobilierului din ţară, cu o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro anual, dar şi un complex comercial şi un centru SPA în Arad. „Nu am venit la Dinamo ca să câştig bani. Eu joc fotbal din plăcere", a declarat George Ţucudean.
A fugit de la Săftica
Adus în vara lui 2010 în „Ştefan cel Mare" de la Arad tocmai de antrenorul învinşilor „câinilor" din Supercupă, Ioan Andone, Ţucudean a fost la un pas să se plece de la Dinamo după numai câteva săptămâni. Atunci, puştiul a fugit din cantonamentul de la Săftica şi s-a întors la Arad, după ce aflase că nu face parte din lotul pentru stagiul din Austria. Oficialii roş-albilor au vrut să-l suspende şi doar intervenţia tatălui său la Andone a aplanat conflictul şi George a rămas în lotul „câinilor".
Suspectat de probleme cu inima
În momentul în care a semnat cu Dinamo, stafful medical al „roş-albilor" l-a întors pe toate feţele pe Ţucudean, pentru că se ştia de problemele cu inima ale tatălul său. Marius Ţucudean s-a retras din activitatea competiţională din cauza unor afecţiuni la cord, iar medicii s-au temut ca boala să nu se transmită genetic, astfel că George, care a ieşit bine la teste, este supravegheat cu atenţie.
Şase arbitri degeaba
Arbitrajul de la Supercupă a fost catastrofal, în ciuda faptului că pe teren s-au aflat şase fluieraşi, o premieră pentru un meci din România. La final, ambele echipe au acuzat însă arbitrajul. „Cadu nu merita al doilea galben, iar la primul gol al lui Ţucudean a fost henţ", a spus patronul clujenilor, Arpad Paszkany. „Meritam un penalty în prima repriză la henţul în careu al lui Ivo Pinto, iar Deac trebuia eliminat", au spus şi „câinii".
Inedit despre Ţucudean
Are maşini de 500.000 de euro. Lui Ţucudean îi plac la nebunie maşinile. Atacantul are trei automobile de lux şi o motocicletă. În ultimii ani, şi-a cumpărat un Ferrari 458, de peste 200.000 de euro, un Audi RB, pentru care a platit în jur de 120.000 de euro, un Porsche Panamera, bolid care l-a costat aproximativ 150.000 de euro. Recent, şi-a îmbogăţit parcul auto cu Harley Davidson VRSCDX Night Rod Special, motor de 25.000 de euro.
E într-o relaţie de trei ani. Ţucudean este destul de liniştit, viaţa de noapte nu-i prea place şi preferă să-şi petreacă timpul liber alături de iubită, Anamaria Tuduran, fata cu care are o relaţie de trei ani. Recent, s-au mutat împreună în locuinţa fotbalistului din Lacul Tei. Ţucudean şi-a dus iubita peste tot în lume în vacanţe, cele mai plăcute sejururi fiind cele din Republica Dominicană, de vara trecută, şi de pe Coasta de Azur, din urmă cu o lună.
Majorat cu 100 de invitaţi. Atacantul de 21 de ani nu va uita cu siguranţă majoratul. Atunci, în primăvara lui 2009, la Hotelul Central din Arad, familia i-a organizat lui George o petrecere- surpriză cu peste o sută de invitaţi: toţii colegii şi şefii de la UTA, Atletico şi Gloria Arad, dar şi oficialităţi ale oraşului, oameni de afaceri şi prieteni de-ai tatălui său.