Argăseală câştigă dublu faţă de Duckadam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar şi după venirea lui Duckadam, Argăseală (stânga) rămâne personajul care execută ordinele patronului în Ghencea Foto: Agerpres
Chiar şi după venirea lui Duckadam, Argăseală (stânga) rămâne personajul care execută ordinele patronului în Ghencea Foto: Agerpres

Chiar dacă în organigramă se află sub „Eroul de la Sevilla“, fostul tuşier e, în continuare, numărul unu de la birouri şi mult mai bine plătit decât preşedintele clubului. Helmuth Duckadam este numărul 1 doar în acte. Tot ce ţine de activitatea zilnică în Ghencea este „filtrată“ de Valeriu Argăseală.

„Transferurile le face patronul, aşa se întâmplă la majoritatea cluburilor. Atribuţia mea principală constă în reprezentarea imaginii clubului. Rolul lui Valeriu Argăseală? De fapt, el este preşedintele executiv, care coordonează activitatea de la club", a explicat recent „Eroul de la Sevilla". Acest lucru se reflectă şi în statele de plată ale grupării din Ghencea, Duckadam nefiind nici pe departe cel mai bine plătit dintre oficialii de la birouri.

În continuare, Valeriu Argăseală are cel mai mare salariu, chiar dacă acesta i-a fost redus drastic de Gigi Becali în urmă cu câteva luni. „Argăseală avea 13.000 de euro pe lună, nu mai puteam să-i dau atâţia bani. Am vorbit cu el şi i-am înjumătăţit salariul. Nu a spus nimic, nu s-a supărat, a înţeles", a precizat patronul Stelei. Duckadam nu câştigă decât 3.000 de euro pe lună, dar clubul îi plăteşte, totodată, şi chiria apartamentului cu trei camere în care locuieşte.

Ienei a cerut 100.000 de euro pe an!

În vară, Victor Piţurcă şi-a dorit foarte mult ca Emeric Ienei să ocupe funcţia de preşedinte al grupării din Ghencea. Antrenorul care a adus Cupa Campionilor în vitrina Stelei n-a zis nu, însă a avut pretenţii mult mai mari decât Duckadam. Ienei dorea să aibă la dispoziţie o casă cu garaj, dar şi un salariu de 100.000 de euro pe an. „Când i-am zis lui nea Imi că-i dau 5.000 de euro pe lună, el a spus că nu, că ar vrea 8.000-10.000!", s-a plâns Becali.

Argăseală, interzis la TV

După plecarea lui Victor Piţurcă, Gigi Becali l-a chemat pe Helmuth Duckadam de la Arad pentru a-i îmbuna pe suporteri, care îi sunt în continuare foarte ostili lui Argăseală. De altfel, latifundiarul din Pipera i-a spus fostului arbitru asistent să renunţe la apariţiile televizate, pentru a nu-i întărâta ­inutil pe cei din galerie.

"Mi-am propus să fiu preşedintele Stelei timp de patru-cinci ani. Am şi eu o vârstă, apoi doresc să mă întorc la pescuit."
Helmuth Duckadam preşedinte Steaua

Becali: „Nu dau prime speciale pentru derby"

Gigi Becali consideră că meciul cu Dinamo este unul obişnuit, nicidecum o partidă decisivă. „E un joc normal, ca oricare altul, nu dau prime speciale, mai ales că fotbaliştii au salarii. Dacă vor merita, la final vor lua prima de obiectiv. E posibil să mai dau bonusuri doar dacă mă roagă Lăcătuş", a spus latifundiarul din Pipera.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite