Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Antrenorul Mihai Stoichiţă a fost suspendat o etapă

28 iulie 2010, 17:32 |  Autor: Cătălin Anton | 

Cuvinte cheie: Mihai Stoichiţă, Astra Ploieşti, suspendare,

Mihai Stoichiţă

Mihai Stoichiţă

 

Antrenorul echipei Astra Ploieşti, Mihai Stoichiţă, a fost sancţionat, azi de Comisia de Disciplină a LPF cu o etapă de suspendare şi cu o penalitate sportivă de 360 de lei.

Tehnicianul echipei ploieştene a fost eliminat de pe teren duminică de arbitrul Alexandru Deaconu, la meciul Astra - Dinamo (1-2), pentru că a părăsit suprafaţa tehnică ca să protesteze la golul al doilea al oaspeţilor.

Comisia i-a sancţionat pe jucătorii Cosmin Contra (FC Timişoara), Valentin Năstase (Gloria Bistriţa) şi Peter Majernik (FC Braşov) cu câte două etape de suspendare şi cu câte o penalitate de 2.000 de lei, pentru eliminările din prima etapă.

De asemenea, jucătorul Milanov Zhivko (FC Vaslui) a fost sanţionat cu o etapă de suspendare şi o penalitate de 740 de lei, în urma eliminării din partida cu Rapid.

Cluburile FC Rapid şi Universitatea Cluj au primit avertismente pentru incidentele provocate de proprii suporteri la meciurile din etapa I. Managerul sportiv al FC Timisoara, Daniel Stanciu, a primit tot un avertisment din partea membrilor comisiei, pentru cuvintele jignitoare adresate preşedintelui grupării Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole